Chitaristul grupului rock american Aerosmith, Joe Perry, a fost spitalizat de urgenţă sîmbătă seară, la cîteva minute după ce a cîntat într-un concert al lui Billy Joel, la Madison Square Garden din New York, scrie AFP.
În vîrstă de 68 de ani, Joe Perry s-a prăbuşit la ieşirea de pe scenă, a indicat pentru AFP purtătorul său de cuvînt. Perry a fost invitat în concertul lui Billy Joel unde a cîntat piesa trupei Aerosmith „Walk This Way“ din 1975. Muzicianul nu putea respira şi o echipă medicală i-a acordat asistenţă. El a fost spitalizat duminică, a explicat purtătorul de cuvînt, precizînd că Perry s-a trezit şi este în stare să comunice.
Chitaristul a anulat un concert pe care trebuia să-l susţină duminică în Florida, dar „ar trebui să îşi reia turneul ceva mai tîrziu în cursul acestei luni“, potrivit aceleiaşi surse. Cauza exactă a stării sale nu a fost precizată. Joe Perry este unul dintre membrii fondatori ai grupului Aerosmith, născut în Boston în 1970. El a povestit de mai multe ori că a suferit de dependenţa de alcool şi de droguri de-a lungul anilor, în special la sfîrşitul anilor 1970.