Călărași, gazda Conferinței Anuale Interreg România–Bulgaria. Noi investiții europene în infrastructură, turism și mobilitate durabilă

Municipiul Călărași a găzduit joi, 5 noiembrie 2026, Conferința Anuală a Programului Interreg VI-A România–Bulgaria, un eveniment dedicat cooperării transfrontaliere și proiectelor europene dezvoltate în comunitățile de pe ambele maluri ale Dunării. La reuniunea desfășurată la Palatul Socio-Cultural au participat…

Călărași: cresc tarifele de salubrizare. Consiliul Local a aprobat ajustarea prețurilor pentru colectarea deșeurilor

Locuitorii municipiului Călărași vor avea de suportat o ușoară majorare a tarifelor pentru colectarea și transportul deșeurilor menajere. Consiliul Local a aprobat, în ședința ordinară din 29 octombrie 2026, mandatarea reprezentantului municipiului în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Ecomanagement Salubris”…

Dublă lansare de carte la Călărași! Scriitorii Corina Ozon și Marius Albert Neguț, întâlnire cu iubitorii de literatură

Literatura contemporană a adus împreună, la Călărași, autori apreciați și cititori pasionați. Scriitorii Corina Ozon și Marius Albert Neguț și-au prezentat volumele „Când macii leagănă povești” și „Cerberus”, în cadrul unui eveniment organizat sub semnul lecturii și al dialogului cultural.…

Investiție de peste 30 de milioane de lei în Călărași! Opt străzi vor fi modernizate. Consiliul Local a aprobat proiectul inițiat de primarul Marius Dulce

Municipiul Călărași face un nou pas spre modernizarea infrastructurii rutiere. Consiliul Local a aprobat, în ședința ordinară din 29 octombrie 2026, proiectul de hotărâre inițiat de primarul Marius Grigore Dulce privind devizul general și indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a opt…

Vasile Iliuță, discuții la Ministerul Transporturilor pentru dragarea Brațului Borcea și modernizarea drumurilor din județul Călărași

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a anunțat o întâlnire de lucru la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în cadrul căreia au fost abordate două proiecte importante pentru dezvoltarea județului: dragarea Brațului Borcea și continuarea investițiilor în infrastructura rutieră. La discuții…

Ecoaqua Călărași a afișat programul complet al citirii apometrelor din apartamente, în noiembrie 2026. Vezi data pentru blocul tău!

Ecoaqua Călărași a publicat planificarea citirii apometrelor de scară, concomitent cu cele din apartamente, pentru luna noiembrie 2026. Operațiunile sunt programate în perioada 2–27 noiembrie și vizează numeroase blocuri din municipiul Călărași. Stil FM prezintă mai jos calendarul complet, organizat…

Navigare în articole