Globurile de Aur 2018. Vezi lista câștigătorilor |

Globurile de Aur 2018. Vezi lista câștigătorilor

A 75-a ediţie a galei Globurilor de Aur a fost organizată duminică seară, la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles, de Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA).

LISTA COMPLETĂ A CÂŞTIGĂTORILOR PREMIILOR GLOBURILE DE AUR 2018:

CINEMA:

Cel mai bun film – dramă: “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”

Cel mai bun film – comedie/ musical: “Lady Bird”

Cea mai bună regie: Guillermo del Toro – “The Shape of Water”

Cel mai bun rol principal masculin într-un film – dramă: Gary Oldman (“Darkest Hour”)

Cel mai bun rol principal masculin într-un film – comedie/ musical: James Franco (“The Disaster Artist”)

Cel mai bun rol principal feminin într-un film – dramă: Frances McDormand (“Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”)

Cel mai bun rol principal feminin într-un film comedie/ musical: Saoirse Ronan (“Lady Bird”)

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un lungmetraj: Sam Rockwell (“Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj: Allison Janney (“I, Tonya”)

Cel mai bun scenariu: Martin McDonagh – “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”

Cel mai bun film de animaţie: “Coco”

Cel mai bun film străin: “In the Fade” de Fatih Akin

Cea mai bună coloană sonoră: Alexander Desplat – “The Shape of Water”

Cel mai bun cântec: “This Is Me” – “The Greatest Showman”

TELEVIZIUNE:

Cel mai bun serial de televiziune musical/ comedie: “The Marvelous Mrs. Maisel”

Cel mai bun serial de televiziune – dramă: “The Handmaid’s Tale”

Cel mai bun film de televiziune/ miniserie: “Big Little Lies”

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial de comedie/ musical: Rachel Brosnahan, “The Marvelous Mrs. Maisel”

Cea mai bună actriţă într-un rol principal într-un serial de televiziune – dramă: Elisabeth Moss, “The Handmaid’s Tale”

Cea mai bună actriţă în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Nicole Kidman, “Big Little Lies”

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial comedie/ musical: Aziz Ansari “Master of None”

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial – dramă: Sterling K. Brown, “This is Us”

Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Ewan McGregor, “Fargo”

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Laura Dern, “Big Little Lies”

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Alexander Skarsgard, “Big Little Lies”

Globul de Aur pentru întreaga carieră (Cecil B. DeMille Award): Oprah Winfrey

 

 

GLOBURILE DE AUR 2018. Drama “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, de Martin McDonagh, conduce în topul premiilor dedicate cinematografiei, cu patru Globuri de Aur, în timp ce serialul HBO “Big Little Lies” a dominat categoriile dedicate televiziunii, cu patru trofee din şase nominalizări.

“Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” a primit unele dintre cele mai importante premii ale galei, cele pentru cel mai bun film-dramă, cel mai bun scenariu, cel mai bun rol principal feminin (Frances McDormand) şi cel pentru cel mai bun rol secundar masculin (Sam Rockwell), potrivit goldenglobes.com.

Lungmetrajul “The Shape of Water”, de Guillermo del Toro, care primise cele mai multe nominalizări – şapte – la premiile Globul de Aur 2018, a plecat acasă doar cu două trofee, cel pentru regie şi cel pentru cea mai bună coloană sonoră, atribuit lui Alexander Desplat.

GLOBURILE DE AUR 2018. James Franco a fost desemnat cel mai bun actor într-un film comedie/musical, pentru rolul din “The Disaster Artist”.

Aceasta a fost a patra nominalizare a lui James Franco la Globurile de Aur, actorul având deja un astfel de trofeu în palmares, obţinut în 2002, pentru rolul din miniseria TV “James Dean”.

“The Handmaid’s Tale” – Globul de Aur pentru cel mai bun serial-dramă

“Povestea slujitoarei/ The Handmaid’s Tale” a primit Globul de Aur pentru cel mai bun serial-dramă, la cea de-a 75-a ediţie a galei, organizată duminică seară, la Los Angeles, de Asociaţia presei străine de la Hollywood.

Serialul are la bază romanul distopic cu acelaşi titlu scris de autoarea canadiană Margaret Atwood şi publicat în 1985.

Anul acesta, la premiul Globul de Aur pentru cel mai bun serial-dramă au mai concurat “The Crown”, “Game of Thrones”, “Stranger Things” şi “This is Us”.

Elisabeth Moss, protagonista seriei “The Handmaid’s Tale”, a câştigat premiul Globul de Aur pentru cel mai bun rol principal feminin într-un serial-dramă.

La aceeaşi categorie au mai concurat Caitriona Balfe (“Outlander”), Claire Foy (“The Crown”), Maggie Gyllenhaal (“The Deuce”) şi Katherine Langford (“13 Reasons Why”).

Anul trecut, premiul Globul de Aur i-a revenit actorului Ryan Gosling, pentru rolul principal din filmul “La La Land”, de Damien Chazelle.

Regizorul Fatih Akin, premiat cu Globul de Aur pentru cel mai bun film străin

Regizorul german Fatih Akin a câştigat premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, pentru “In the Fade”, la cea de-a 75-a ediţie a galei organizate de Asociaţia presei străine de la Hollywood, duminică seară, la Los Angeles.

La aceeaşi categorie au mai fost nominalizate “A Fantastic Woman”, de Sebastian Lelio, “First They Killed My Father”, de Angelina Jolie, “Loveless”, de Andrey Zvyagintsev, şi “The Square”, de Ruben Ostlund.

Anul trecut, premiul a revenit filmului francez “Elle”, de Paul Verhoeven.

Globurile de Aur 2018: Guillermo del Toro, desemnat cel mai bun regizor

Guillermo del Toro a fost desemnat cel mai bun regizor, pentru filmul “The Shape of Water”, la cea de-a 75-a ediţie a galei Globurilor de Aur, organizată de Asociaţia presei străine de la Hollywood duminică seară, la Los Angeles.

La aceeaşi categorie de premii au mai concurat Martin McDonagh – “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, Christopher Nolan – “Dunkirk”, Ridley Scott – “All The Money in the World” şi Steven Spielberg – “The Post”.

“The Shape of Water” a obţinut un număr record de nominalizări, şapte, la această ediţie a premiilor Globul de Aur.

Anul trecut, premiul pentru cel mai bun regizor i-a revenit lui Damien Chazelle, pentru filmul “La La Land”.

Globurile de Aur 2018: Saoirse Ronan, cea mai bună actriţă de comedie

Saoirse Ronan a fost desemnată cea mai bună actriţă într-o comedie, pentru rolul din “Lady Bird”, la cea de-a 75-a ediţie a galei Globurilor de Aur, organizată la Los Angeles, duminică seară, de Asociaţia presei străine de la Hollywood.

La această categorie au mai fost nominalizate: Judi Dench (“Victoria & Abdul”), Margot Robbie (“I, Tonya”), Emma Stone (“Battle of the Sexes”) şi Helen Mirren (“The Leisure Seeker”).

Aceasta a fost a treia nominalizare la Globurile de Aur pentru Saoirse Ronan.

Anul trecut, premiul pentru cea mai bună actriţă într-o comedie i-a revenit Emmei Stone, pentru rolul din “La La Land”.

“The Marvelous Mrs. Maisel” – Globul de Aur pentru cel mai bun serial-comedie

“The Marvelous Mrs. Maisel” a primit Globul de Aur pentru cel mai bun serial de televiziune comedie/ musical, la cea de-a 75-a ediţie a galei organizate de Asociaţia presei străine de la Hollywood, duminică seară, la Los Angeles.

La aceeaşi categorie de premii au mai concurat serialele TV “Black-ish”, “Master of None”, “SMILF” şi “Will & Grace”.

De asemenea, protagonista seriei “The Marvelous Mrs. Maisel”, Rachel Brosnahan, a câştigat premiul Globul de Aur pentru cel mai bun rol principal feminin într-un serial-comedie.

Anul trecut, premiul pentru cel mai bun serial comedie/ musical i-a revenit producţiei “Atlanta”.

Globurile de Aur 2018: “Big Little Lies”, desemnată cea mai bună miniserie TV

Producţia HBO “Big Little Lies” a fost desemnată cea mai bună miniserie TV la cea de-a 75-a ediţie a galei Globurilor de Aur, organizată de Asociaţia presei străine de la Hollywood duminică seară, la Los Angeles.

Pentru acest premiu au mai fost nominalizate producţiile TV “Fargo”, “Feud: Bette and Joan”, “The Sinner” şi “Top of the Lake: China Girl”.

Anul trecut, premiul i-a revenit producţiei de televiziune “The People v. O.J. Simpson: American Crime Story”.

Tot la gala de duminică seară, Nicole Kidman, Alexander Skarsgard şi Laura Dern au primit, pentru partiturile din “Big Little Lies”, Globul de Aur pentru cel mai bun rol principal feminin, pentru cel mai bun rol secundar masculin, respectiv pentru cel mai bun rol secundar feminin într-o miniserie TV.

Lungmetrajul “Lady Bird” – Globul de Aur pentru cea mai bună comedie

Lungmetrajul “Lady Bird”, de Greta Gerwig, a fost desemnat cel mai bun film comedie/musical la cea de-a 75-a ediţie a galei Globurilor de Aur, organizată duminică seară, la Los Angeles.

La aceeaşi categorie au mai fost nominalizate filmele: “The Disaster Artist”, de James Franco, “Get Out”, de Jordan Peele, “The Greatest Showman”, de Michael Gracey, şi “I, Tonya”, de Craig Gillespie.

Anul trecut, “La La Land”, în regia lui Damien Chazelle, a primit Globul de Aur pentru cea mai bună comedie.

Globurile de Aur 2018: Frances McDormand, cea mai bună actriţă într-un film-dramă

Frances McDormand a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un film-dramă, pentru partitura din “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, la cea de-a 75-a ediţie a galei Globurilor de Aur, organizată duminică seară, la Los Angeles.

La aceeaşi categorie au mai fost nominalizate: Jessica Chastain (“Molly’s Game”), Sally Hawkins (“The Shape of Water”), Meryl Streep (“The Post”) şi Michelle Williams (“All the Money in the World”).

Anul trecut, premiul i-a revenit actriţei Isabelle Huppert pentru interpretarea din lungmetrajul “Elle”.

Acesta este al doilea Glob de Aur pentru Frances McDormand, după cel obţinut pentru rolul din “Short Cuts” (1994).

Globurile de Aur 2018: Gary Oldman, desemnat cel mai bun actor într-un film-dramă

Gary Oldman a fost desemnat cel mai bun actor într-un film-dramă, pentru rolul din “Darkest Hour”, la cea de-a 75-a ediţie a galei Globurilor de Aur, organizată de Asociaţia presei străine de la Hollywood duminică seară, la Los Angeles.

La aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi Timothée Chalamet (“Call Me by Your Name”), Daniel Day-Lewis (“Phantom Thread”), Tom Hanks (“The Post”) şi Denzel Washington (“Roman J. Israel, Esq.”)

Anul trecut, Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o dramă a fost câştigat de Cassey Affleck, pentru rolul din “Manchester by the Sea”.

Aceasta a fost prima nominalizare la Globurile de Aur pentru veteranul actor Gary Oldman.

“Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” – Globul de Aur pentru cel mai bun film-dramă

Lungmetrajul “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, de Martin McDonagh, a fost desemnat cel mai bun film-dramă la cea de-a 75-a ediţie a galei Globurilor de Aur, organizată duminică seară, la Los Angeles.

La aceeaşi categorie au mai fost nominalizate lungmetrajele “Call Me by Your Name”, de Luca Guadagnino, “Dunkirk”, de Christopher Nolan, “The Post”, de Steven Spielberg, şi “The Shape of Water”, de Guillermo del Toro.

Anul trecut, premiul Globul de Aur pentru cel mai bun film-dramă i-a revenit peliculei “Moonlight”, în regia lui Barry Jenkins.

,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *