Susţinerea învățământului preuniversitar agricol în Călărași presupune și oferirea unor programe educaționale relevante pentru economia locală, care să pună accentual pe formarea viitorilor fermieri și a întreprinzătorilor mici și mijlocii din agricultură, prin deschiderea oportunităților de învățare aplicată în strânsă…
Locale
Efectul pozitiv al Legii salarizării unitare pentru salariaţi și pentru e conomie
Salarizarea în sectorul public trebuie să răspundă nevoilor stringente ale angajaţilor, dar şi să stimuleze şi să premieze performanţa. Prin adoptarea legii salarizării unitare s-au majorat și continuă să se majoreze salariile pentru medici, profesori, polițiști, militari, salvatori ISU și…
Spitalul Județean Călărași are manager interimar
Consiliul Județean Călărași a numit-o în funcția de manager interimar al Spitalului Județean Călărași pe doamna Daniela Mihai. Mandatul în fruntea instituției începe astăzi, 13 mai 2019 și se încheie după 6 luni. „Numirea doamnei Daniela Mihai, o profesionistă în managementul…
Românii se bucură de creșterea puterii de cumpărare și de îmbunătățirea nivelului de trai
Pe parcursul a aproape trei decenii, de la schimbarea de regim din 1989, România a parcurs transformări economice, sociale și politice. Nivelul de trai din România a crescut în ultimii zece ani cu 50% față de nivelul de plecare în…
Programul festivalului-concurs național de interpretare a muzicii ușoare românești ”FLORI DE MAI” – ediția a XXXI-a
Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași, vă invită în perioada 17 – 19 mai 2019, la cea de-a XXXI -a ediție a Festivalului – concurs național de interpretare a muzicii ușoare românești ”FLORI DE…
Vizita viceprim-ministrului Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, la Călărași
Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a efectuat vineri, 10 mai 2019, o vizită în judeţul Călăraşi, la invitaţia conducerii organizaţiei judeţene PSD Călăraşi. Începând cu ora 10.30 de minute, la sediul Prefecturii, domnul Daniel Suciu s-a…
Piața muncii din România – cele mai bune performanțe din ultimii 30 ani
Guvernul a reușit să îmbunătățească situația de pe piața muncii, urmare a aplicării consecvente a programului său de guvernare. Astfel, numărul salariaților din economie este la maximul ultimelor două decenii – peste 5,3 milioane. Practic, s-au creat câte 412 noi…
Ascultă emisiunea “Aici și Acum-Alegeri Europarlamentare” din data de 9.05.2019 (video)
Seria de emisiuni despre județul Călărași continuă. Invitatul emisiunii de azi este senator Roxana Natalia Pațurcă din partea Partidului Social Democrat. Aici si AcumEmisiune de interviuri cu si despre oameni interesanti si creativi, activitatea cărora ne bucură sau ne inspiră.Dezbatem…
Exporturile românești vor depăși pragul de 70 de miliarde de euro în acest an
Economia României este pe un trend ascendent, iar exporturile românești urmează îndeaproape această tendință. Astfel, în 2018 exporturile României au atins o valoare de 67,7 miliarde euro în bunuri și servicii, ceea ce înseamnă o creștere de peste 8% față…
Program cinema 3D/2D Călărași în perioada 03 mai – 06 iunie 2019
Vineri, 03 și 10 mai: ora 12.30 Sâmbătă, 04 și 11 mai: ora 10.30 și 12.30 Duminică, 05 și 12 mai: ora 10.30 și 12.30 Manou – Aventuri în zbor – 2D Regia: Andrea Block, Christian Haas Cu: Richard Balint…