Susţinerea învățământului preuniversitar agricol în Călărași presupune și oferirea unor programe educaționale relevante pentru economia locală, care să pună accentual pe formarea viitorilor fermieri și a întreprinzătorilor mici și mijlocii din agricultură, prin deschiderea oportunităților de învățare aplicată în strânsă cooperare cu comunitatea locală.
Scopul evenimentului ”Susținem învățământul preuniversitar agricol”, organizat de Revista Ferma, a fost acela de a încuraja elevii să aleagă domeniul agriculturii, dar și de a depista problemele cu care se confruntă liceele agricole. De la managementul propriei afaceri agricole până la cercetare, toate domeniile reprezintă adevărate provocări, prin urmare, cunoştinţele teoretice şi practice în domeniul agricol sunt esenţiale.
Prezentă la eveniment, doamna senator Roxana Natalia Pațurcă, candidatul PSD Călărași pentru alegerile europarlamentare, s-a declarat impresionată de impactul pe care îl are proiectul Fundaţiei Revista Ferma: ,,Pentru un județ în care agricultura are o pondere însemnată în economia locală, așa cum este și județul nostru, evenimente de acest fel nu fac decât să pună în valoare potențialul agricol, dar și potențialul uman pe care Călărașiul îl oferă. Agricultura este una dintre ramurile care a contribuit cel mai mult la obținerea unor venituri din export, anul trecut România obținând 4 miliarde Euro din exportul de produse agricole. Județul Călărași este unul care contribuie din plin la realizarea unor producții record în agricultură. Vom performa și în anii care vin, grație eforturilor Guvernului de a reface instalațiile de irigații, care au mărit în ultimii doi ani suprafața irigată și suprafața cultivată a României. Toate acestea au fost posibile datorită faptului că România a atras, în ultimii doi ani, 7,5miliarde de Euro din fonduri europene pentru agricultură. Astăzi mi s-a confirmat faptul că România se află pe drumul cel bun și că generațiile ce urmează se pregătesc încă de pe acum pentru agricultura viitorului”, a declarat senatorul Roxana Pațurcă.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urmărește să creeze condițiile necesare pentru a atrage cât mai mulți elevi în cadrul acestei forme de învățământ, de asigurare a forței de muncă tânără în agricultură, cu un nivel corespunzător de pregătire profesională, astfel încât să răspundem cerințelor actuale și de perspectivă ale sectorul agricol.
În paralel, se va asigura finanțarea unor investiții prin elaborarea unui proiect de lege care reglementează activitatea liceelor agricole, asigurând corelarea programei școlare și a specializărilor cu noile realități din agricultură.
”Plec de la întâlnirea cu acești copii cu gândul că mâine îi voi revedea pe mulți dintre ei, de Ziua Liceelor Agricole, cu ocazia Târgului AGRIPLANTA de la Fundulea, acolo unde vor participa aproximativ 200 de elevi și vor veni și reprezentanții Guvernului. Sunt foarte multe inițiative, private și publice, care pun în valoare județul nostrum și potențialul său agricol, ceeace mă bucură. Da, și eu susțin din suflet învățământul preuniver si agricol în Călărași și în toată România’’, a concluzionat Roxana Pațurcă la finalul întâlnirii.
(P) Publicitate electoralăPSD