Eurovision 2019. România intră în concurs joi

Cea de-a 64-a ediţie a Eurovision Song Contest a fost deschisă oficial duminică seară, la Tel Aviv, în Israel, cu defilarea delegaţiilor ţărilor participante. Concursul a debutat marţi, cu prima semifinală, iar România concurează în cea de-a doua semifinală, programată joi seara.

La gala de deschidere, îmbrăcată într-o rochie albă, Ester Peony a acordat numeroase interviuri jurnaliştilor şi a făcut poze cu sutele de fani prezenţi la ceremonie pe parcursul traseului de peste 120 de metri. Ea a fost însoţită pe covorul portocaliu de Alex Şerbu, producătorul muzical al piesei cu care concurează, „On a Sunday“, şi de ceilalţi artişti care urcă, alături de ei, pe scenă – backing vocals şi dansatorii.

Delegaţia României este condusă de Smaranda Vornicu-Shalit. Ambele semifinale şi finala Eurovision, din 14 şi 16, respectiv 18 mai, vor putea fi urmărite pe TVR 1, TVR HD şi TVR International.

Ester Peony va urca pe scena Eurovision Song Contest joi, având numărul 6 de intrare în concurs. Alături de reprezentanta României, în a doua semifinală participă: Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croaţia, Lituania şi Malta.

, ,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *