Lora trece printr-una dintre cele mai grele perioade din viaţa ei. Din cauza unor probleme de sănătate din familie, artista a decis să părăsească pentru o perioadă mediul online şi să lase deoparte conturile sale de socializare casei de discuri,…
Autor: stilfm
Clubul pescarilor dunăreni, un nou proiect cu finanțare europeană la Călărași
Primăria Municipiului Călărași a semnat contractul privind elaborarea documentației tehnico-economice, execuția lucrărilor și dotarea viitorului Club al pescarilor dunăreni, obiectiv al unui proiect cu finanțare europeană obținută în cadrul POPAM 2014-2020. Prin lucrările incluse în proiect se are în vedere…
Ceremonia de decernare a premiilor Oscar nu va avea un prezentator principal
Ceremonia de decernare a premiilor Oscar nu va avea nici în acest an un prezentator principal, a anunţat preşedintele ABC Television Entertainment . „Permiteţi-mi să confirm acest lucru acum. Împreună cu Academia (de Film) am decis că nu va exista…
Artiştii care vor cânta la gala premiilor Grammy 2020
Billie Eilish şi Lizzo se numără printre artiştii care vor cânta live la ediţia de anul acesta a premiilor Grammy, au anunţat joi organizatorii citaţi de EFE. Alături de Eilish şi Lizzo, care sunt doi dintre marii favoriţi ai premiilor…
Justin Bieber a anunţat că suferă de boala Lyme
Justin Bieber a anunţat miercuri că suferă de boala Lyme, informează AFP. „Am fost recent diagnosticat cu boala Lyme şi, în plus, am un caz serios de mononucleoză cronică ce îmi afectează pielea, funcţiile neurologice, energia şi sănătatea mea în…
Banii câștigați din muzică o duc pe Inna la tribunal
Inna (33 de ani) este nevoită să-și ceară în instanță drepturile de autor din muzică. Pentru că sumele virate în contul vedetei nu au fost pe măsura difuzărilor, artista a decis pe 14 septembrie 2017, alături de compozitorii Sebastian-Alexandru Barac…
Kevin Spacey, un nou mesaj bizar la fix un an de la ultima apariție online
Fix un an a trecut de la ultima apariție în social media a lui Kevin Spacey, iar precizia cu care actorul apare exact în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, cu un mesaj video pus pe Instagram, pare cel puțin bizară.…
Ed Sheeran a anunţat că ia o pauză de la muzică şi social media
Cântăreţul britanic Ed Sheeran a anunţat într-un comunicat transmis marţi că ia o pauză de la muzică şi social media „până va veni vremea să revin”. Artistul a precizat că va folosi acest timp pentru a călători, a scrie şi…
Bryan Adams și-a dezvăluit secretul tinereții la 60 de ani
Legendarul cântăreț canadian Bryan Adams a dezvăluit recent că nu se vopsește deloc pe păr. La vârsta de 60 de ani, starul care are o avere de 65 de milioane de dolari a dezvăluit secretul tinereții lui. De peste 30…
Voltaj lansează un single nou, pe scenă. Vezi unde
Trupa Voltaj ajunge vineri, 27 decembrie, la Hard Rock Cafe din Capitală cu un dar special: alături de cele mai îndrăgite hituri ale sale, vei asculta în premieră noul single, “OM”. Călin Goia şi colegii săi te aşteaptă la un…











