Cântăreţul britanic Ed Sheeran a anunţat într-un comunicat transmis marţi că ia o pauză de la muzică şi social media „până va veni vremea să revin”.
Artistul a precizat că va folosi acest timp pentru a călători, a scrie şi a citi, însă a menționat că va reveni cu muzică nouă „când va fi timpul potrivit”.
Ed Sheeran a afirmat că, din 2007 şi până acum, a muncit „non stop” şi că este timpul „să ies şi să văd mai mult din lume”. A promis că va reveni după ce va fi trăit ceva mai mult astfel încât să aibă despre ce să scrie.
Fotografia profilului său de Instagram a fost schimbată cu o imagine alb-negru cu inscripţia „BRB” (be right back, n.r.).
Cântăreţul şi compozitorul Ed Sheeran, care a concertat anul acesta şi în Bucureşti, a fost desemnat recent de Official Charts Company artistul britanic al deceniului.
În perioada 2010 – 2019, el a avut 12 single-uri clasate pe primul loc în topul britanic, mai mult decât oricare alt artist. În plus, a petrecut cele mai multe săptămâni – 79 – pe primul loc atât în clasamentul albumelor, cât şi al single-urilor.
„Shape Of You” a fost cel mai de succes cântec în această perioadă, cu 14 săptămâni petrecute pe primul loc şi a fost vândut în peste 4,5 milioane de copii.
În total, în topul single-urilor, Sheeran a petrecut 38 de săptămâni pe primul loc, iar piesele lui au fost vândute în 53,8 milioane de copii. Doar în Marea Britanie, melodiile lui au fost accesate online de peste 4,6 miliarde de ori.
Săptămâna trecută el a lansat videoclipul „Put It All On Me”, colaborare cu Ella Mai, pentru care a filmat alături de soţia lui, Cherry Seaborn.
În vârstă de 28 de ani, Sheeran a mai luat o pauză din social media în 2015. A revenit anul următor şi a spus că s-a folosit de timpul liber pentru a călători.