Twitter va avea postări cu 280 de caractere în loc de 140 pentru ca internauţii să poată fi mai implicaţi în cadrul reţelei, în prezent cîţiva utilizatori postînd în noul format.
Noua limită va fi extinsă curînd la nivelul întregii reţele de socializare. Dublarea limitei de caractere este prima schimbare majoră a postărilor de la înfiinţarea companiei în 2006. Principala trăsătură a reţelei Twitter este caracterul real time al fluxului, neafectat de algoritmi de rankare cum se întîmplă la Facebook.
Potrivit Twitter, 9% dintre postările din cadrul reţelei au exact 140 de caractere. Expunerea ideilor care necesită explicaţii detaliate se face prin tweetstorm-uri – o serie de mai multe postări care continuă aceeaşi idee.
Limita de 140 de caractere este de la începuturile Twitter, cînd mesajele erau transmise prin SMS. Într-un SMS nu erau acceptate mai mult de 160 de caractere, iar Twitter a alocat 140 de caractere pentru postare şi a rezervat restul de 20 de caractere pentru numele de utilizator.