„The Croods: A New Age“, pe primul loc în box-office-ul american

Lungmetrajul de animaţie “The Croods: A New Age” s-a menţinut pentru al treilea weekend consecutiv pe primul loc în box-office-ul nord-american, cu încasări de 3 milioane de dolari obţinute din 2.115 cinematografe, potrivit cifrelor comunicate de compania Comscore.

În total, acest film de aventuri şi comedie a vândut bilete în valoare de 24,2 milioane de dolari în America de Nord din momentul lansării sale şi până duminică. Niciun film nu a fost lansat de un studio major de la Hollywood pe durata weekendului trecut, într-o perioadă în care, din cauza pandemiei de COVID-19, doar 36% dintre cinematografele din America de Nord sunt deschise.

Acest film, ce marchează debutul în lungmetraj al regizorului Joel Crawford, a avut un buget de producţie de 65 de milioane de dolari şi beneficiază de colaborarea unor actori celebri pentru asigurarea vocilor personajelor sale, precum Nicolas Cage, Catherine Keener, Emma Stone şi Ryan Reynolds.

Pelicula, o continuare a filmului “The Croods” din 2013, prezintă povestea familiei preistorice Crood, aflată în căutarea unui loc mai sigur în care doreşte să se stabilească şi ai cărei membri se întâlnesc cu cei ai unei alte familii, care este mult mai bine plasată pe scara evoluţiei sociale.

Pe parcursul weekendului trecut, filmul “The Croods: A New Age” a obţinut încasări de 8,43 de milioane de dolari în 12 pieţe internaţionale, iar box-office-ul său global a ajuns la 76,3 milioane de dolari.

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *