Știrile Stil FM din data de 24.04.2023. Vezi meteo de 1 Mai

Comisia pentru învăţământ a amânat la dezbateri decizia în cazul mai multor articole din proiect referitoare la examenul de Bacalaureat, la admiterea la liceu. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, care a participat la dezbaterile din comisie, a declarat că urmează să clarifice tehnic nişte chestiuni şi, în funcţie de discuţiile care vor avea loc astăzi şi, probabil, mâine, vor reveni pe aceste capitole.

Despre solicitărilor elevilor privind gratuitatea pe transport, Deca a arătat că ”până la urmă cu toţii ne dorim acelaşi lucru, ca accesul la educaţie de către elevi să fie făcut fără niciun fel de impedimente”.

În privinţa amendamentului care prevede sancţiuni pentru violenţa în şcoli, Ligia Deca a menţionat că există o procedură de compabere a violenţei în şcoală, ea prevede pentru diferite categorii de abateri care sunt sacţiunile.

*

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a participat, luni, la Palatul Victoria, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, în urma discuţiilor, premierul Nicolae Ciucă cere ca până pe 15 mai Ministerul Muncii să agreeze formula finală pentru viitorul cadru normativ privind dialogul social. În şedinţă, Ministerul Finanţelor a prezentat propunerea de a mări cuantumul acestora la 35 de lei sau la 40 de lei. Ambele propuneri urmează a fi analizate în forurile statutare ale organizaţiilor patronale, urmând ca decizia să vizeze aplicarea noii valori nominale de la 1 iulie, anunţă Executivul.

*

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania că, la data de 24 aprilie 2023, sunt organizate greve pe aeroporturile Berlin-Brandenburg şi Hamburg.

Potrivit MAE, programul curselor aeriene operate de aceste aeroporturi poate înregistra perturbări.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale reprezentanţei diplomatice şi oficiilor consulare române din R. F. Germania, după cum urmează:

Ambasada României la Berlin: +49 30 21239555, +49 30 21239514, +49 30 21239516.

Consulatul General al României la Bonn: +49 228 68 38 135; +49 228 68 38 211; +49 228 68 38 244; +49 228 68 38 254

Consulatul General al României la München: +49 89 553307 sau +49 89 98106143

Consulatul General al României la Stuttgart: +49 711.664.86.11, +49 711.664.86.12, +49 711.664.86.13, +49 711.664.86.14, +49 711.664.86.15.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă: +491601579938 (Berlin), +491735757585 (Bonn), +491602087789 (München), +491716813450 (Stuttgart).

*

Jandarmeria Română anunţă, luni, că a adus la bugetul de stat, în primul trimestru al anului, aproape 1,5 milioane lei, multe dintre misiunile executate fiind contra-cost. Peste 60 de milioane de euro a fost valoarea ultimului transport special asigurat, respectiv opere de artă din categoria tezaur aparţinând Muzeului Brukenthal din Sibiu şi care au fost transportate în Bucureşti pentru expoziţia ART SAFARI.

Jandarmeria Română anunţă, de asemenea, că asigură paza a peste 1.300 de obiective de importanţă deosebită pentru activitatea statului, precum şi obiective de interes strategic, sediile instituţiilor diplomatice, instanţe, parchete, dar şi obiective economice şi financiar-bancare.

*

Liderul PNL premierul Nicolae Ciucă şi liderul PSD Marcel Ciolacu au discutat luni pe tema ordonanţei privind reducerea cheltuielilor bugetare, o variantă luată în calcul fiind ca interdicţia cumulului pensiei cu salariul să fie aplicată doar în cazul beneficiarilor de pensii speciale. Coaliţia se reuneşte pentru noi discuţii pe acest subiect.

Celelalte măsuri vehiculate, privind suspendarea angajărilor şi reducerea cheltuielilor la nivelul instituţiilot, vor fi menţinute.

*

Peste 75.000 turişti sunt aşteptaţi pe litoralul românesc în weekendul de deschidere de sezon, spune Corina Martin, preşedinte de onoare al patronatului RESTO Constanta şi secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România. Cazarea poate ajunge până la 2.400 de lei de persoană pentru două nopţi în Mamaia.

Ediţia cu nr. 30 Sunwaves continuă să atragă un număr foarte mare de vizitatori străini şi români, sunt vândute peste 10.000 de bilete către turişti ce vin din Europa de Vest, pe primele locuri fiind Marea Britanie, Germania şi Italia, dar şi turiştii români.

Grill Fest, cea mai nouă experienţă de barbecue şi muzică din România dar şi Festival du Bonheur oferă o reţetă de succes – gastronomie savuroasă, spectacole culinare şi muzica, cu artişti de renume, anunţaţi deja, pe plajele din Constanţa şi Mamaia, spune Corina Martin.

Vama Veche se va plasa pe locul al treilea în topul destinaţiilor, cu o medie de 7.000 – 8.000 de turişti.

Tarifele de cazare pentru weekendul de 1 Mai, pentru un pachet de 2 nopti, la o locaţie medie, de categoria trei stele, pornesc de la:

–        350 lei/persoană în Costineşti, până la 520 lei/persoană în hoteluri de 4 stele

–        180 lei/persoană în Venus, până la 900 lei la hoteluri de 4 stele All Inclusive

–        175 lei/persoană în Mamaia, până la 2.400 lei în hoteluri de 5 stele

–        150 lei/persoană în Eforie, până la 1.300 lei în hoteluri de 4 stele, cu demipensiune

*

Un val de aer polar va lovi România: Vor fi prezente ploi și temperaturi negative

Marți, ploile cuprind întreaga țară. Practic, nicio zonă nu va fi ocolită de aceste ploi. Sunt ploi cu descărcări electrice și chiar intensificări ale vântului.

Urmează ca miercuri ponderea acestor ploi să se mute pe partea centrală, estică și sud-estică a țării și partea sudică.

Și abia de joi putem să vorbim de ameliorare sub aspectul precipitațiilor. Totodată, dacă acum vorbim de o vreme plăcută sub aspect termic, temperaturi destul de apropiate de normal până la 22-23 de grade astăzi în Lunca Dunării, de asemenea și mâine 23 de grade prin Muntenia, în jur de 21 de grade și în Capitală.

Așa cum arată datele acum, vineri și chiar sâmbătă, o vreme destul de frumoasă în mare parte din țară, ploi puține, dar duminică-luni, probabilitatea de apariție a ploilor crește din nou.

, , , , , , ,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *