Știrile Stil FM – 4.04.2020 / Ora 16:00

Au fost anunțate alte opt decese ale unor persoane infectate cu coronavirus, astfel că bilanţul se ridică acum la 141. În județul Călărași, sunt confirmate 29 de cazuri de infectare cu virusul COVID-19. Pe teritoriul României, au fost confirmate 3.613 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 329 au fost declarate vindecate și externate.
Deși România a comandat 400 de ventilatoare, acestea nu mai ajung în țară, din cauza statelor care și-au închis granițele. Premierul Ludovic Orban promite însă că vor fi reparate ventilatoarele vechi. Ministrul de Interne, Marcel Vela, le-a transmis, sâmbătă, românilor din străinătate să nu vină în ţară de Paşte. “Rămâneţi acasă, în ţările unde locuiţi şi faceţi acolo sărbătărorile în pace şi linişte”, a spus el. Vela a mai afirmat că depinde doar de noi cât de repede se va încheia această perioadă.

*
După Germania, și Italia caută un acord cu țările din estul Europei pentru ca muncitorii sezonieri să poată ajunge la muncă. Ministerul Agriculturii din Italia caută un acord cu România pentru redeschiderea fluxului de sezonieri după ce Comisia Europeană a dat undă verde deplasărilor libere în UE pentru muncitorii din agricultură și pentru cei din sistemul sanitar. Pentru muncitorii extracomunitari, Italia a prelungit automat permisele de ședere până pe 15 iunie. Numai din România, anual, vin în Italia peste 107.000 de sezonieri, un sfert din total. Întoarcerea lor este urgentă, spun italienii.

*

Conform ordonanței Militare 7, România suspendă zborurile către SUA, Austria, Belgia, Elveția, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Turcia și Iran. Românii care muncesc sezonier în afara țării vor putea pleaca în străinătate zboruri charter.
Pentru fluidizarea traficului, conducătorii camioanelor de transport marfă care tranzitează România nu vor mai completa declarații dacă vor utiliza strict coridoarele de tranzit, fiind interzisă abaterea de la ele și în maxim 48 de ore, cu staționare în parcările marcate corespunzător.

*

Orașul Țăndărei intră în carantină, s-a stabilit prin ordonanța militară 7 făcută publică sâmbătă. Astfel, nimeni nu poate intra sau ieși în sau din Țăndărei prin alte zone decât cele publice. Decizia a fost luată având în vedere numărul mare de persoane infectate și de decese înregistrate în localitate. În Ialomița, din totalul cazurilor pozitive, de 48 de persoane, 31 sunt din Țăndărei, un procent de peste 60%. Dintre cei 8 decedați, 7 sunt tot din Țăndărei.

*

„Black Widow”, „The Eternals” şi „Indiana Jones 5” se numără între producţiile Disney a căror premieră a fost amânată din cauza restricţiilor impuse de autorităţi ca urmare a pandemiei de Covid-19. Disney a modificat caldarul lansărilor pentru majoritatea filmelor sale, având în vedere că cinematografele din cele mai multe ţări din lume sunt închise pentru o perioadă nedeterminată din cauza pandemiei. Filmul SF „Artemis Fowl”, care trebuia să ruleze din 29 mai, va fi disponibil pe platforma Disney+, devenind astfel primul lungmetraj al studioului care nu va fi lansat în cinematografe. Pentru moment, Disney a menţinut datele de lansarea „West Side Story” (18 decembrie 2020) şi „The Last Duel” (25 decembrie 2020).

*

Federația Română de Fotbal s-a adresat FIFA cu privire la situaţia jucătorilor cu drept de joc la Jocurile Olimpice ediţia Tokyo, solicitând confirmarea dreptului de participare pentru fotbaliştii născuţi în anul 1997, chiar dacă aceştia nu se vor mai încadra la anul în categoria U23, ca efect al amânării competiţiei. FIFA a confirmat propunerea FRF printr-un comunicat in care scrie ca “Am decis să păstrăm criteriile de eligibilitate originale, mai exact vor avea drept de joc fotbaliştii născuţi începând cu 1 ianuarie 1997 plus trei jucători fără limită de vârstă”. Totodată, FIFA recomandă amânarea tuturor meciurilor internaţionale prevăzute în luna iunie, din cauza pandemiei de coronavirus.

*

Satul Olimpic din Tokyo, care urmează să găzduiască 11.000 se sportivi în vara anului 2021, va fi transformat în spital pentru bolnavii de Covid-19. Jocurile Olimpice de la Tokyo ar fi trebuit să aibă loc în această vară, însă au fost amânate pentru 2021, din cauza pandemiei de coronavirus.

*

Kobe Bryant, Tim Duncan şi Kevin Garnett vor fi incluşi în Hall of Fame-ul baschetului la sfârşitul lunii august, anunţă presa americană. Şi antrenorul Rudy Tomjanovich, care a condus Houston Rockets la două titluri în anii ’90, va fi inclus de asemenea în Hall of Fame.

*

In judetul Calarasi, soarele va fi predominant iar cerul va fi partial acoperit cu nori in prima parte a zilei. Temperatura maxima va fi de 18 grd C iar vantul va avea intensificari cu viteze cuprinse intre 55 și 70 km/h.
Meteorologii au emis, pentru ziua de duminică, o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului în Muntenia. Luni, o astfel de avertizare va fi valabilă pentru judeţele Constanţa și Tulcea.

, , , , , , , ,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *