Reprezentanții PNL Călărași revoltați de acuzele aduse de partenerii de coaliție PSD

Vineri, 16 Decembrie 2023, la sediul organizației județene a PNL Călărași s-a desfășurat o conferință de presă unde reprezentanții organizației județene au comentat atacurile partenerilor de coaliție, PSD. 

Vă prezentăm o sinteză a principalelor declarații:

Ciprian Pandea, președinte PNL Călărași

”Așa cum probabil ați aflat, în această dimineață a avut loc o ședință de îndată la Consiliul Județean Călărași, pentru repartizarea sumelor din fondul constituit în procent de 6% din impozitul pe venit încasat suplimentar la bugetul de stat pe UAT-uri în anul 2023. Deci de la toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Călărași. Miercuri am înțeles, dintr-o conferință de presă, că la Călărași coaliția nu funcționează. Astăzi aflăm cu toții și de ce, pentru că, în urma acestei ședințe a Consiliului Județean, doar șase localități au primit bani, mă refer la Călărași, Dragoș Vodă, Gurbănești, Gălbinași, Ileana și Fundeni. Înțeleg că restul nu au niciun fel de nevoi. Așa că vreau să le reamintesc iluștrilor noștri conducători efemeri că noi, de fiecare dată când un ministru a venit la Călărași, am avut grijă să invităm absolut toți primarii, indiferent de culoarea politică, pentru că atunci când vorbim de dezvoltarea județului, vorbim de dezvoltare unitară, echilibrată și vorbim de județul Călărași, nu de județul PSD Călărași sau PNL Călărași. 

Le reamintesc colegilor noștri de coaliție, că domnul prefect a tratat, de fiecare dată, pe toți primarii, în mod egal. Acum, la final de an, mereu se întâmplă aceste lucruri, gândirea de dezvoltare a PSD care înseamnă PSD – 100%, PNL – 0, și dacă vă uitați pe fiecare repartizare realizată de PNL de-a lungul timpului, ați fi văzut echitate.

Am înțeles și că nu ne implicăm. Ieri am fost sunat de un primar PSD, căruia, cu acordul dumnealui, o să-i dau și numele într-o zi, care avea o problemă tehnică la Ministerul Dezvoltării, m-a rugat să îl sprijin în acea problemă, eventual poate o să modificăm și legislația, așa cum am făcut-o în ultimele două luni, astfel încât primarii care au investiții pe POIM să poată asfalta, deși implementarea POIM-ului se lasă așteptată. Așa că nu înțeleg cum noi blocăm investițiile, cum noi nu știm ce se întâmplă în județ, chiar l-am întrebat pe acel domn primar, de ce nu v-ați sunat Zeusul, și mi-a zis că vrea să-și rezolve problemele, nu doar să fiu ascultat și atât. 

Tot miercuri, înțeleg că un domn primar nu s-a putut abține nici măcar în postul Crăciunului, s-a gudurat pe lângă stăpânul lui și mă bucur că astăzi a primit zero. Asta înseamnă, că ori a avut ghinion, ori prestația lui lamentabilă și lipsită de bun simț și colegialitate nu a fost pe placul stăpânului și s-a ales cu zero finanțare, deși înțeleg că are multe necesități în comuna Roseți. Totodată o să îl rog public pe domnul încă primar al comunei Roseți să își prezinte public scuze pentru injuriile adresate conducerii Partidului Național Liberal, cât mai ales pentru cele adresate comisarului-șef de la Garda de Mediu Călărași. Să-i reamintesc că directorii nu sunt numiți și ei dau examen, nu a luat domnul Râjnoveanu pe cineva să pună director. Dacă ar avea bun simț și s-ar uita în oglindă dimineața, atunci când Alexandru a fost comisar-șef la naționa,l și-a făcut mai mult decât suficient treaba și a fost lăudat de conducerea guvernului. Acum, înțeleg că domnul primar este într-o mare eroare și nu cred că își dorește ca cineva din PNL să-l pingelească, așa cum s-a exprimat, pe unde îl prinde. Însă îl asigur, cu toată dragostea, că în 2024 acel cineva de care tot îi este frică va candida și îi sugerez prietenește să iasă din politică învingător și să nu mai candideze anul ce vine. După atâtea mandate a pierdut simțul realității și să știți că ne putem și noi adapta discursul în funcție de limbajul dânsului, dar nu cred că am ajuns la vârsta senectuții și noi putem colabora altfel. 

Sper ca organele abilitate să-și facă treaba în comuna Roseți, nu a fost control politic, ci unul tematic în fiecare localitate din județ, 36 UAT-uri din 55 au fost amendate. Aș vrea să îi rog pe ai noștri colegi de coaliție, atunci când vorbim de dezvoltarea județului, este foarte simplu să nu spunem una și să facem alta. Nu cred că există un primar din județ care poate să spună că a apelat la PNL, la miniștri liberali, și au fost refuzați. Acum că una spunem și alta facem… eu înțeleg că politica nu e una mereu corectă, dar mă aștept din partea unora care amenință procurori și sunt achitați, să aibă bun simț măcar în postul Crăciunului. Dacă nu, nu e niciun fel de problemă, o să ne adaptăm și noi și discursul și acțiunile. Însă interesul PNL este ca fiecare UAT, fiecare călărășean să fie sprijinit indiferent pe cine simpatizează politic.”

Valentin Barbu, prefectul județului Călărași

Întotdeauna au arătat cu degetul către noi, către PNL, susținând că această coaliție funcționează la nivel central mai bine decât în plan local. E bine că este și așa, dar nu poți să acuzi partenerii de coaliție pentru ceea ce, de fapt, promovezi tu de fiecare dată.

Suntem în ultima zi de plată a unor sume, deși acea sumă suplimentară de 2 milioane de lei se cunoștea de cel puțin trei-patru zile că este colectată și urma să fie distribuită către toate UAT-urile județului, așa cum spune și legea. S-a întâmplat ce s-a întâmplat și a fost distribuită doar către 5-6 UAT-uri. Atunci cum poți să ne acuzi pe noi că această coaliție nu funcționează? Nu cumva probleme sunt în partea cealaltă? Vă spun categoric că da.  Sunt la domnul Vasile Iliuță care are impresia că, fiind încă președinte de CJ face doar ce îi trece prin cap. Asta ne-a demonstrat și acum, pe final de an, cum s-a întâmplat și în urmă cu doi ani, dacă vă aduceți aminte și a fost nevoie să atacăm de șapte ori aceeași hotărâre de CJ, în care, din păcate, toate primăriile PNL nu primeau nici un leu. Din fericire, justiția ne-a spus că da, avem dreptate, la Curtea de Apel, și urmare a unei ședințe ad-hoc la Prefectură, la care a participat și domnul senator Pandea, împreună cu primarii PSD, în principal, toată lumea a fost de acord ca acești bani să plece către toate comunitățile locale din județul Călărași.

Asta înseamnă să ajuți la susținerea comunităților locale și să dezvolți județul.

Acum noi ce facem? Reluăm același mecanism?…dacă îmi permiteți…aceeași golănie. Pentru că asta este o golănie de doi bani pe care o promovează domnul Iliuță de ani de zile. Păi este vina la noi, la PNL? Credeți, dumneavoastră, că îmi face o plăcere deosebită să atac hotărârile de CJ? A făcut memorii pe la conducerea Ministerului că nu știu câte sute de hotărâri de CJ au fost atacate. Total fals. Este o minciună ordinară. Am atacat doar acele hotărâri care nu puteau obține viza de legalitate. Și se poate vedea. Am transmis răspunsul la minister, dânșii le-au analizat și au văzut că, de fapt, minciuna era acolo și dreptatea era de partea noastră. Nu ne face nicio plăcere să atacăm aceste hotărâri de CJ. Era foarte simplu ca cei doi lideri, măcar domnul Iliuță, care știa de patru zile că s-au colectat aceste sume suplimentare, să dialogheze cu domnul Pandea în așa fel încât o negociere, ce a avut loc în primăvara acestui an, când cea mai mare parte din sumele acestea de 6% pe venitul estimat atunci, au fost distribuite logic, ținând cont de niște criterii, criteriul populației și criteriul solicitării unor UAT-uri. Asta…pentru că toate UAT-urile din județul Călărași au proiecte în derulare și au nevoie de cofinanțări. Nu sunt solicitări fantasmagorice. Sunt doar realități ale comunităților pe care ei le conduc. Așa că, îmi pare rău că trebuie să reluăm același mecanism. O să analizăm și o să vedem, din punctul nostru de vedere, într-un mod total aleatoriu și discriminatoriu, s-a promovat o hotărâre de CJ pe care, cu siguranță, o vom ataca.”

…despre o eventuală nouă creștere de tarif a Ecoaqua

Referitor la Ecoaqua.. îmi aduc aminte că în anul 2020, nu o luați ca un atac la domnul Grama, dar este o constatare tristă, în campanie, era un laitmotiv… Drăgulin scumpește apa, liberalii scumpesc apa…sunt sigur că vă aduceți aminte. Ce s-a întâmplat după ce au câștigat alegerile? Ar trebuit să aducă o explicație cineva. În campanie se promitea călărășenilor reducerea prețului la apă, chiar îmi aduc aminte foarte bine, și uite unde am ajuns în acest moment. Eu vă spun că există o soluție, nu e simplă, dar există. Problema este ca acel mai înainte pomenit să aibă bunavoința să o facă. În cadrul proiectului POIM mare, de la nivelul întregului județ, există un plan tarifar mare, aprobat de către Autoritatea de Mangement și ANRSC. Acum…..este corect, că se fac niște investiții din fonduri europene care trebuie amortizate într-un termen rezonabil de timp. Dar, eu vă spun…este corect să plătim în avans, prin prețul apei, această amortizare? Nu cumva era mult mai corect să plătim din momentul în care beneficiam de investițiile făcute? Vă dau un exemplu: sunt multe localități din județul Călărași și din Ialomița care așteaptă aceste investiții. Dar cum? Luăm banii în avans pentru ceva ce, încă, nu beneficiem? Vor mai trece, din păcate, doi-trei ani până când o parte dintre beneficiari vor avea apă potabilă de bună calitate. Cu toții ne dorim lucrul ăsta, dar mie mi se pare un pic ciudat să iei în avans oamenilor mulți bani. Acum… la Călărași avem o apă de bună calitate, dar nu face obiectul acestui contract. Cu toții și mai ales în zona rurală, multe localități așteaptă aceste investiții pentru că suferă, mai ales din cauza secetei, unele dintre ele..având puțuri forate..se colmatează și nu mai există resursa asta. Repet, acestă soluție, părerea mea este că există prin revizuirea planului tarifar, numai că trebuie și ca cineva să își dorească să facă acest lucru.Știu că pierderile sunt mari la Ecoaqua, probabil domnul director o să dea o explicație sau a dat-o, știu că sunt mulți salariați, nu știu dacă e justificat numărul lor, poate da, poate nu, dar s-ar putea regla, cumva, problema și acolo. Numai să ai buna-credință și să o faci. Nu știam că urmează a fi majorat prețul de la 1 ianuarie 2024. Ne vom duce foarte sus cu aceste măriri, da, este o resursă scumpă, dar parcă și prețul este prea mare.”

Aurel Vasile, primarul comunei Jegălia, vicepreședinte PNL Călărași

”Eu nu am nimic cu domnul Râjnoveanu, acea expresie ”a da dracu” cred că o folosește și în fața la preot, eu nu mă supăr, noi avem o relație frumoasă. Sunt una dintre primăriile sancționate de câteva ori de Garda de mediu, și nu pentru că vezi doamne e băiatul meu, adevărul curat, cetățenii nu vor să păstreze curățenia, am fost amendat acum 3 săptămâni cu suma de 25.000 de lei. Pe partea de colegialitate, la ministerul Dezvoltării, la CNI, pe la Mediu, de câte ori am fost acolo, sigur am dat și de primari PSD. Nu am văzut din partea PNL și a domnului președinte Pandea să nu colaboreze. Conducerea Consiliului județean trebuie să fie pentru toată lumea și m-aș bucura să fie așa, nu doar pentru PSD.”

, , , ,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *