Noile tarife RCA, în vigoare peste câteva zile

Noile tarife RCA, în vigoare peste câteva zile

Prezentele tarife maximale ale RCA stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară expiră la data de 18 mai. Noile tarife se vor baza pe un preţ de referinţă care, de regulă, nu va fi depăşit cu mai mult de 50%.

Tarifele maxime pentru RCA expiră în 18 mai

Pe 18 mai expiră tarifele maxime pentru RCA. Acestea vor fi înlocuite, aşa cum prevede noua lege RCA care urmează să fie votată tot în această săptămînă, de tarife de referinţă calculate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, potrivit profit.ro. Noua lege RCA, aprobată deja de Senat şi de comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor, aduce schimbări majore pentru şoferii din România. Cea mai importantă vizează preţurile asigurării obligatorii, care nu vor mai fi fixate prin lege, aşa cum s-a întîmplat în ultimele şase luni, ci se vor baza pe un tarif de referinţă calculat de ASF. Prin legea votată de către deputaţii din comisiile de specialitate, noul tarif are doar o valoare orientativă pentru asigurători, dar, spun surse care au solicitat anonimatul, legislaţia secundară, adică normele ASF, va limita posibilităţile firmelor de asigurare de a se mişca mai sus de preţul de referinţă.

Unele categorii de şoferi vor beneficia de o reducere

Preţurile de vînzare nu vor putea depăşi cu mai mult de 50% tariful de referinţă ajustat cu valoarea bonusului sau malusului fiecărui şofer. În funcţie de istoricul de daună (numărul de accidente în care au fost implicaţi), asiguraţii primesc o reducere pentru asigurare (cu atît mai mare cu cît au o perioadă mai lungă fără accidente) sau, dimpotrivă, sînt penalizaţi cu o creştere de preţ (dacă au fost implicaţi în evenimente). Valorile de referinţă aflate în discuţie în prezent nu sînt cu mult diferite faţă de tarifele maxime stabilite în acest moment prin lege. Mai mult, sînt categorii de şoferi care vor beneficia de o reducere. De exemplu, pentru persoanele cu vîrste cuprinse între 51 şi 60 de ani care conduc maşini cu capacitatea cilindrică de 1.200 de centimetri cubi, tariful scade sub 570 de lei, faţă de 618 lei în prezent. În cazul şoferilor cu vîrsta între 31 şi 40 de ani care conduc maşini cu capacitatea cilindrică între 1.401 şi 1.600 centimetri cubi, tariful de referinţă este practic similar cu cel fixat în prezent, adică aproximativ 700 de lei. Situaţia este similară şi în cazul şoferilor cu aceeaşi vîrstă care conduc maşini cu motor între 1,21 şi 1,4 litri, în cazul cărora tariful de referinţă este în jur de 600 de lei, aproape similar celui maxim din prezent. În cazul transportatorilor, cei care au provocat plafonarea tarifelor, preţurile de referinţă au o creştere de 4-5% faţă de actualul preţ fix.

, , ,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *