Are un show fantastic şi piese pe măsură, aşa că nu-i de mirare nici tariful piperat, dar nici numărul mare de spectacole pe care le are de Revelion. Delia va cînta în Bucureşti, în patru locaţii, şi va încasa 60.000 de euro. Bani cu care ar putea să-şi cumpere un bolid de lux. Decembrie este una dintre cele mai profitabile luni pentru majoritatea cîntăreţelor autohtone, iar dintre ele Delia Matache (35 de ani) este cea cu agenda cea mai plină, ceea ce o situează în topuri. Şi în topurile muzicale, dar şi în cele ale încasărilor. Ea va susţine nici mai mult, nici mai puţin de patru concerte în noaptea dintre ani, iar ca să nu clacheze din cauza distanţei, artista a ales doar Capitala, nu şi oraşe din împrejurimi. După cum se ştie, tariful solistei este de 12.000 de euro pentru un concert obişnuit, iar pentru cele speciale, cum sînt acestea, de Revelion, suma se măreşte cu 3.000 de euro. La un simplu calcul, după maratonul de Anul Nou, Delia va pleca acasă cu echivalentul unei maşini de lux, de exemplu, un BMW X6. Sau, avînd în vedere că ea este mare amatoare de călătorii, aceasta ar putea să stea doar în vacanţe exotice pînă la următorul Revelion. „Rămîi cu bine“, „Da, mamă“, „Cine m-a făcut om mare“, „Fata lu tata“ sînt doar cîteva dintre hit-urile care se vor putea auzi în patru ballroom-uri din Bucureşti, unde celebra blondină va înveseli toţi petrecăreţii. Totuşi, suma aceasta, de 60.000 de euro, nu reprezintă totalul pe luna decembrie, întrucît în afară de cele patru show-uri de final de an, artista a mai avut şi alte concerte în „Luna Cadourilor“.