Creatorul serialului “Familia Simpson” va realiza o comedie animată pentru Netflix

Creatorul serialului “Familia Simpson” va realiza o comedie animată pentru Netflix

Matt Groening, creatorul serialului “Familia Simpson”, va realiza un nou serial animat de comedie pentru adulţi, intitulat “Disenchantment”, care va fi lansat de platforma Netflix.

“Disenchantment” va fi lansat în 2018 şi va avea 10 episoade. Acţiunea se petrece în regatul medieval Dreamland, iar actriţa Abbi Jacobson va fi vocea prinţesei Bean. Alături de prietenul prinţesei Elfo (Nat Faxon) şi demonul ei, Luci (Eric Andre), vor mai fi personaje precum căpcăuni, harpii şi troli.
“Serialul va fi despre viaţă şi moarte, iubire şi relaţii intime, şi despre cum poţi face să continui să rîzi într-o lume plină de suferinţă şi idioţi, în ciuda a ceea ce îţi spun bătrînii şi vrăjitorii”, a spus Matt Groening.
“Familia Simpson” este cel mai longeviv serial animat american, încheindu-şi recent cel de-al 28-lea sezon şi atingînd cifra de 600 de episoade. Serialul, care prezintă aventurile membrilor unei familii din clasa de mijloc americană – Homer, Lisa, Bart şi Lisa Simpson, a cîştigat de-a lungul anilor un număr impresionant de premii.

, , ,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *