Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod portocaliu de caniculă, în Călărași, pentru zilele de luni și marți, respectiv 28-29 august 2023. Potrivit meteorologilor, temperaturile se vor situa între 37 și 39 de grade Celsius, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele de temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Primăria Municipiului Călărași, a pus la dispoziția călărășenilor două puncte de prim ajutor, pe perioada caniculei, amplasate în incinta Pieței Big și în Piața Centrală (lângă Colegiul Economic), acestea fiind deschise între orele 11:00 și 18:00.
De asemenea, sunt la dispoziția cetățenilor și spațiile climatizate ale sediilor Primăriei Municipiului Călărași, situate pe strada București, nr. 140 A și strada Progresul, nr. 23, unde se poate servi și un pahar cu apă rece.
Punctele de prim ajutor sunt deservite de asistenți medicali comunitari și sunt dotate cu aparate de aer condiționat, dozatoare de apă plată cu pahare de unică folosință, mese, scaune și paturi.
Recomandări generale pentru populaţie:
•evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, între orele 11:00-18:00;
•dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul, astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
•ventilatoarele nu trebuie folosite, dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius;
•dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă sau la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore, zilnic, în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine);
•purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
•pe parcursul zilei, faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
•beţi, zilnic, între 1,5 și 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia), la fiecare 15-20 de minute;
•nu consumaţi alcool ,deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
•evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice;
•consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
•o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
•evitaţi activităţile în exterior, care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc);
•aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi), oferindu-le, în mod regulat, lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
•păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.