“Boss”, în vârstă de 73 de ani, urmează un tratament pentru această afecţiune, iar “consilierii săi medicali au decis că trebuie să amâne restul concertelor sale din septembrie”, a precizat echipa pe pagina sa de Instagram.
Bruce Springsteen a declarat că anularea spectacolelor “i-a frânt inima”, dar le-a promis fanilor săi că “se va întoarce curând”.
El se afla în turneu cu trupa sa E Street Band, de la începutul anului. Artistul a anulat deja două concerte în august din cauza “bolii”, fără a preciza la momentul respectiv natura acesteia.
Cântăreţul din New Jersey, al cărui catalog impresionant de hituri include “Streets of Philadelphia” şi “Dancing in the Dark”, este extrem de popular în Statele Unite.
Născut într-o familie de origine napolitană-irlandeză din clasa muncitoare, el pune în muzică viaţa de zi cu zi a americanilor, cu influenţe rock, country, blues şi chiar soul.
Câştigător al unui premiu Oscar pentru “Streets of Philadelphia”, a adunat o serie de premii de-a lungul unei cariere îndelungate şi a vândut peste 150 de milioane de discuri.
Numai albumul “Born in the USA” s-a vândut în 30 de milioane de exemplare.