Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, alături de reprezentanți ai aparatului de specialitate, a semnat un nou contract de lucrări pentru modernizarea drumurilor județene. Este vorba despre DJ 403 Mânăstirea-Luica-Șoldanu- Radovanu, un segment de drum așteptat pentru reabilitare de comunitatea…
Autor: stilfm
Martin Scorsese: Relaţia între Al Pacino şi Robert De Niro este ”magică”
Relaţia între Al Pacino şi Robert De Niro este „magică”, a declarat emblematicul regizor american Martin Scorsese, cu câteva zile înainte de lansarea filmului „The Irishman”, relatează AFP. „Ceea ce vedem în film este relaţia dintre actori, însă şi relaţia…
Jennifer Lopez a dezvăluit că un regizor i-a cerut să-i arăte sânii
Actriţa şi cântăreaţa Jennifer Lopez a afirmat joi că un regizor de film i-a cerut să-i arăte sânii, sub pretextul că va interpreta o scenă nud, deşi în momentul discuţiei nu se aflau pe platoul de filmare, relatează EFE. „Un…
Ariana Grande şi-ar putea anula următoarele concerte din turneul mondial
Cântăreaţa Ariana Grande a transmis fanilor săi că suferă de o problemă la sinusuri din cauza căreia este „foarte bolnavă” şi ar putea fi nevoită să anuleze următoarele concerte incluse în turneul mondial, informează Press Association. Grande, în vârstă de…
Lora a fost la un pas de moarte
Lora a fost la un pas să-şi piardă viaţa în urmă cu 16 ani, când a fost victima unui grav accident de circulaţie. Cântăreaţa admite că acel moment a fost o grea cumpănă a vieţii ei, pe care a depăşit-o…
Andrea Bocelli se alătură UNESCO pentru a ajuta copiii afectaţi de războaie
Cântăreţul de operă italian Andrea Bocelli a lansat miercuri, împreună cu UNESCO, programul muzical educaţional ”Voices of the World” pentru a ajuta copiii afectaţi de conflictele armate, relatează Reuters. Programul multianual va veni în completarea renumitului proiect al tenorului „Voices…
Pet Shop Boys a anunțat că va lansa cel de-al 14-lea album ”Hotspot”
Pet Shop Boys a anunțat că va lansa cel de-al 14-lea album, Hotspot, noul material discografic fiind scos pe piață pe 24 ianuarie. Printre cele zece piese programate să apară pe album se numără și ”Dreamland”, pentru care trupa a…
Ralflo și Kamara au lucrat împreună la piesa de dragoste „Podul dintre noi“ (video)
Ralflo lansează o nouă piesă care îi place foarte mult și pe care a realizat-o împreună cu Kamara. “Podul dintre noi” este o piesă sensibilă, pentru cei care încă se mai iubesc și nu se regăsesc, dar cu toate acestea,…
Fuego: ”Relaţia mea cu Ana Maria nu mai există”
Fuego este unul dintre artiştii îndrăgiți din România, iar viaţa sa profesională a fost mereu în atenţia publicului. Ceea ce se întreabă însă mulţi este de ce nu are artistul o iubită. Cei care îi ştiu povestea îl înţeleg, pentru…
Shakira face show de ziua ei la Super Bowl 2020
Cântăreaţa pop columbiană Shakira doreşte ca show-ul pe care îl va susţine în pauza galei Super Bowl 2020 să reprezinte o celebrare a culturii latino şi a zilei sale de naştere, informează Reuters.Artista sud-americană, recompensată cu trei premii Grammy, va…











