Artiștii din domeniul muzical cer să fie introduși în schema de ajutor de stat

Afectați de pandemie, peste 90 de artişti români, între care Delia, Antonia, Carla’s Dreams, Connect-R, Horia Brenciu, Inna, Loredana, Paula Seling, Smiley, Ştefan Bănică, Vama şi Voltaj, i-au adresat o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban, în care solicită includerea artiştilor în schema de ajutor de stat pentru sprijinirea sectorului cultural.

În scrisoarea deschisă, adresată deopotrivă vicepremierului Raluca Turcan şi ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, postată pe Facebook, artiştii subliniază că „existenţa sectorului cultural depinde nu doar de organizatorii de evenimente, ci mai ales de artişti”.

„Am luat la cunoştinţă că Ministerul Culturii, cu sprijinul Guvernului României, a elaborat un proiect de schemă de ajutor de stat pentru a veni în sprijinul sectorului cultural, ale cărui activităţi au fost sistate pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2. Însă am constatat cu surprindere că artiştii nu sunt incluşi în planul Guvernului. Citind cele cinci măsuri vizate în schema de ajutor de stat am observat că acestea se adresează doar operatorilor culturali, organizatorilor de festivaluri şi evenimente culturale, organizatorilor de evenimente muzicale şi stand-up comedy, vânzătorilor de bilete, librarilor şi editorilor, artiştii nefiind incluşi în niciuna dintre aceste măsuri. Considerăm că existenţa sectorului cultural depinde nu doar de organizatorii de evenimente, ci mai ales de artişti. Vă rugăm să includeţi în schema de ajutor de stat şi această entitate ca beneficiar eligibil al sumelor destinate ajutorării sectorului cultural”, se arată în scrisoarea deschisă.

Ce artiști semnează scrisoarea deschisă

Scrisoarea este semnată de Adda, Alb Negru, Alessia, Alexia, Ami, Amna, Anda Adam, Andreea Bănică, Antonia, Alex Mladin, Bella Santiago, Bere Gratis, Bogdan Gridan, Bogdan Medvedi, Carla’s Dreams, Cargo, Cezar Guna, Compact, Connect-R, Cristina Vasiu, Dara, Datina, Debu, Delia, Delia Rus, Diana Brescan, Direcţia 5, DJ Project, Doddy, Edward Maya, Edward Sanda, Ellianne, EMMA, Etno, Fidas, Florin Ristei, Florian Rus, Friends, Gabriel Huiban, Gipsy Casual, Gloria & Balkan, Gran Error, Holograf, Hevito, Ho-ra, Horia Brenciu, Hvnds, Inna, Iris – Cristi Minculescu, Valter & Boro, Iris – Nelu Dumitrescu, Ionică Moroşanu, Jo, Jerry-Co, Kempes, Lavinia Goste, Lora, Loredana, Marius Zorilă, Manuel Riva, Mark Stam, Matteo, Maximilian, Mellinna, Misha, Misha Miller, Mr. Vik, Narcotic Sound, Olivia Addams, Paula Seling, Puya, Ro-Mania, Roxana Nemeş, Roxen, Ruby, Sasha Lopez, Shift, Sickotoy, Smiley, Sonny Flame, Spike, Sylvia by dj Rynno, Ştefan Bănică, Tavi Clonda, The Motans, Tobi Ibitoye, Trooper, Vama, Viky Red/ Pax, Voltaj, Vunk, wrs, 3 Sud Est, 6teen.

Schemă de ajutor de stat în valoare de 100 de milioane de euro

Viceprim-ministrul Raluca Turcan a anunţat recent că, în urma discuţiilor cu reprezentanţi ai domeniului cultural-artistic românesc, a fost decisă implemetarea unei scheme de ajutor de stat în valoare de 100 de milioane de euro, sub forma unor granturi. „Am făcut o evaluare în piaţă, am discutat cu artişti şi oameni de cultură, am identificat problemele cu care s-au confruntat în această perioadă şi am găsit următoarea soluţie: o schemă de ajutor de stat cu un buget estimat de 100 de milioane de euro. Sceham funcţionează sub formă de granturi şi vine să completeze măsurile pe care le-am luat deja în beneficiul celor care activează în acest domeniu”, a declarat Raluca Turcan.

,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *