Artistii care doresc o cariera internationala, contracte care sa le permita bugete de dezvoltare sau concerte la Eurosonic, Reeperbahn, Tallin Music Week, Where’s The Music, MENT, Novarock, Hurricane, Lollapalooza si alte mari festivaluri ale lumii au sansa unica sa-i intalneasca la Sibiu pe cei mai importanti decidenti din industria muzicala europeana, reuniti in perioada 27-29 iulie pentru prima editie East European Music Conference.
Prima intalnire in Romania a reprezentantilor de top ai industriei muzicale europene este organizata de ARTmania, cu sprijinul Consiliului Local si al Primariei din Sibiu. Vreme de doua zile, experti de top din industria muzicala europeana se vor intalni cu publicul din Romania, in cadrul unei serii de conferinte, urmate de reuniuni informale, gazduite de Sala Thalia, elegantul sediu al Filarmonicii din Sibiu. Pentru programul complet al conferintei, consultati situl oficial al evenimentului, www.eemusic.ro
„In ultimii ani am participat, in calitate de director a doua festivaluri, la showcase-uri si intalniri ale unor retele muzicale ce reprezinta o adevarata rampa de lansare pentru artisti si trupe emergente pe scena muzicala. Organizate de cei mai importanti producatori europeni, acest tip de evenimente genereaza contextul care, pe de-o parte, iti faciliteaza accesul la ultimele tendinte in domeniul muzical si, pe de alta parte, se concretizeaza in selectia de trupe si artisti pentru viitoarele productii. In aceasta logica am construit si Sibiu – Festival City East European Music Conference. Astfel, in premiera pentru Romania, la reuniunea de la Sibiu vor fi prezenti acei decidenti europeni pentru care orice manager sau artist european ar strabate mii de kilometri si ar cere multe recomandari pentru o programare”, spune Codruta Vulcu, director al Festivalului ARTmania, Blaj aLive si initiator al platformei East European Music Conference.
Sambata, 29 iulie, de la ora 16.00, in cadrul conferintei „CLUBUL ARTISTILOR SI AL MANAGERILOR – Cum sa-ti lansezi trupa la nivel european? Reteaua internationala a targurilor muzicale”, va fi explicat sistemul international de targuri culturale si alte solutii contemporane pentru pozitionarea trupelor si a artistilor pe pietele internationale, in cadrul East European Music Conference, de unii dintre cei mai experimentati dintre agentii de top ai Europei:
Ruud Berends, co-propriatar si co-fondator al faimosului International Festival Forum – iff.rocks (Londra, Marea Britanie), consultant al agentiei Buma Cultuur – programul guvernamental olandez pentru tarile mai nou intrate in retelele internationale care incurajeaza si sprijina exportul cultural. Ruud, consultant pentru Eurosonic Noorderslag, una dintre retele internationale prestigioase de marketing in industria muzicala, a lucrat de-a lungul celor peste 30 de ani de cariera cu trupe importante, de la Nirvana, la Soundgarden.
Grimur Atlason este manager general al festivalului Icelandic Airwaves – icelandairwaves.is, de la Reykjavik. Peste 200 de trupe sunt programate, la fiecare editie, de-a lungul celor cinci zile de festival, cifra la care se adauga cele peste 600 de concerte care au loc pe asa numitele platforme neoficiale Iceland Airwaves. Printre foarte multi altii, Grimur a lucrat cu Bjork, Flaming Lips sau Caribou.
Helen Sildna, fost agent international pentru cea mai importanta agentie baltica, BDG, si-a infiintat propria companie, Musiccase, prin care a organizat concerte ale marilor artisti internationali in Estonia. Decorata in Finlanda si Estonia pentru servicii culturale de excelenta, Helen este fondatorul si proprietarul Tallinn Music Week – tmw.ee, un eveniment care pornea in 2009 ca o conferinta internationala, gazduind si un targ de spectacole si care s-a dezvoltat, devenind un eveniment complex, ce include si arta, tehnologie sau gastronomie.
Manfred Tari, are 30 de ani de experienta la varf in industria muzicala, inclusiv in jurnalismul de inalt standard, fiind corespondent pentru diverse publicatii de prestigiu ale breslei, precum Musikmarkt, IQ-Magazine, Music & Copyright sau VIP News. Din 2004 si pana acum, Manfred a stabilit agenda Popkomm, iar din 2009 a preluat aceasta misiune si pentru Reeperbahn Festival – reeperbahnfestival.com, din Hamburg.
Printre cele mai importante platforme si festivaluri Showcase europene se numara:
o Eurosonic Noorderslag – Groningen, Olanda – https://www.eurosonic-noorderslag.nl
o Where’s the Music?– Norrköping, Suedia – http://wheresthemusic.se/en/
o Ment – Ljubljana, Slovenia – http://www.ment.si
o Tallinn Music Week – Tallinn, Estonia – https://tmw.ee
o Reeperbahn festival – Hamburg, Germania – https://www.reeperbahnfestival.com/
o Waves Vienna – Viena, Austria – http://www.wavesvienna.com
o MaMA Festival and Convention – Paris, Franta – http://www.mamafestival.com
o Tune in Tel Aviv – Tel Aviv, Israel – http://www.tuneintlv.com
o Midem – Cannes, Franta – http://www.midem.com