Created by potrace 1.14, written by Peter Selinger 2001-2017

Inna a refuzat cetăţenia mexicană |

  • Inna a refuzat cetăţenia mexicană

    Inna este la mare căutare în Mexic şi petrece mult timp acolo, însă a spus „pas“ cînd i s-a oferit posibilitatea de a deveni cetăţean al acelei ţări. Inna a susţinut aproape 800 de concerte în întreaga lume, pe scene din Japonia, Mexic, Chile, Statele Unite ale Americii, Europa sau Turcia. Numai în această lună, ea are în program două concerte în Mexic, ţară în care are foarte mulţi fani. Sud-americanii o iubesc foarte mult şi nu o singură dată Innei i s-a sugerat să-şi ia rezidenţa şi să se stabilească acolo.

    Şi nu doar Mexicul i-a propus cetăţenia, ci şi alte state, dar răspunsul artistei a fost mereu unul negativ.

    „Nu îmi doresc să mă stabilesc în altă ţară, vreau să rămîn cetăţean român“, a punctat aceasta. Inna petrece mult timp şi la Barcelona, acolo unde, potrivit mărturisirilor sale, simte că este o „a doua casă“. „Îmi place în Spania, în Barcelona petrec cel mai mult timp. Îmi place şi în Mexic pentru bucuria oamenilor de a trăi, mă simt extraordinar în Costa Rica, oamenii sînt relaxaţi, locurile sînt incredibil de frumoase“.

    Periplul ei prin lume se complică puţin cînd Inna, care a devenit jurat la „Vocea României Junior“, de la PRO TV, are filmări pentru emisiune. Chiar ea a mărturisit că trebuie să facă un adevărat maraton între continente ca să poată fi prezentă alături de copiii din show şi, în acelaşi timp, să onoreze concertele antamate! O ajută însă faptul că are alături o echipă extrem de bine organizată, care i-a devenit aproape a doua familie.

    Inna este foarte ataşată de mama ei, care i-a fost mereu alături şi a susţinut-o în carieră. Artista le-a cumpărat mamei sale şi bunicii ei, care are în prezent 82 de ani, o casă în Bucureşti.

     

    Post Tagged with ,

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *