Taxă nouă: Poluatorii prin emisii de carbon ar putea scoate din buzunar până la 4.700 de lei anual

Milioane de români ar putea fi nevoiți să plătească sute sau chiar mii de lei în plus, în urma unei noi taxe pregătită de către Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană lucrează intens la un sistem prin care toţi cei care folosesc autoturisme poluante sau își încălzesc locuințele prin alte surse decât cele pe curent, vor trebui să plătească o taxă pe carbon.

FMI a făcut o recomandare importantă Guvernului României, la finalul vizitei de săptămâna trecută. Mai exact, a sugerat introducerea taxei pe carbon sau a unei accize suplimentare pentru emisiile de carbon așa încât fiecare român să plătească dacă poluează.

Cât am putea plăti pentru încălzirea locuințelor

Daca va fi introdusă taxa pe carbon pentru încălzirea locuințelor, atunci pentru un apartament cu două camere vom plăti cu 800 de lei pe an mai mult, în timp ce pentru un apartament cu 4 camere vom plăti cu 1.200 lei în plus.

Pentru o casă, taxa va ajunge la 2.400 lei pe an.

Cele mai mult taxate vor fi însă locuințele care se încălzesc cu lemne. În cazul lor vorbim despre 4.700 de lei pe an în plus. Si cum este de așteptat, cele mai mari costuri vor fi in mediul rural acolo unde sunt si cele mai multe sobe pe lemn.

Cât vor plăti proprietarii mașinilor care poluează

Si cei care vor folosi mașinile personale pe combustibil vor avea de plătit mai mult.

O estimare de calcul făcută de Asociația Energia Inteligentă pentru un autoturism din clasa medie, de exemplu la o Dacia Logan, pentru un rulaj de 15 mii de km, se adaugă un cost de 800 de lei pe an, iar asta va însemna o cheltuială pentru carburant de 7.600 de lei pe an.

,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *