În județul Călărași la data de 7 aprilie 2020 se află în carantină instituționalizată 521 de persoane, iar în autoizolare sunt 908 persoane monitorizate la domiciliu. În ultimele 24 de ore, au ieșit din carantină 29 de persoane, iar 496 au finalizat perioada de izolare de 14 zile. Până la această dată, au fost confirmate 33 de persoane cu COVID-19, iar 5 persoane au fost vindecate și externate.
La nivel național, au fost confirmate, până acum, 4.417 de infecții cu coronavirus. Alte 17 decese au fost anunțate. Bilanțul morților din cauza infectărilor cu coronavirus a ajuns la 197.
*
5000 de teste rapide de diagnosticare COVID 19 au ajuns la Călărași. Acestea au fost cumpărate de către Consiliul Județean Călărași și din data de 7 aprilie, va fi testat TOT personalul medical și auxiliar al Spitalelor TBC, JUDEȚEAN și Săpunari, cât și pacienții cu simptome COVID 19 ajunși în corturile de triaj. Achiziționarea urgentă a kiturilor a fost hotărâtă de președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, care a dispus începerea imediată a acțiunii de testare. Testul rapid de diagnosticare VIVADIAD COVID 19 este distribuit de UNIFARM, iar rezultatul este citit în 15 minute.
*
Guvernul a anunţat că alegerile locale au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus, iar mandatul actualilor aleşi locali a fost prelungit. Vicepremierul Raluca Turcan a dat asigurări că scrutinul va fi organizat nu mai târziu de 31 decembrie. ”Ţinând cont de criză şi decretul de stare de urgenţă, procedura pentru pregătirea alegerilor va fi simplificată. Partidele şi candidaţii să prezinte o singură listă de susţinători şi să se depună 25.000 de semnături minim, din care 500 alegători din fiecare judeţ şi 1.000 din Bucureşti”, declară aceasta.
*
Ministerul Educației și Cercetării anunță că scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar în decursul lunii iunie. În funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, aceste măsuri pot suferi modificări.
În funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naționale și a Examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie.
Programa de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.
Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, olimpiadele și concursurile școlare, precum și simulările pentru examenele naționale vor fi anulate.
Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.
În învățământul superior, activitățile se vor desfășura în mediul online. Detalii vor fi anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.
*
Aproximativ 1,16 miliarde de euro au fost alocate sănătăţii românilor în luna martie şi alte 4,1 miliarde de euro în următorii 7 ani de zile. În total, măsurile medicale, sociale şi economice luate de Ministerul Fondurilor Europene în contextul pandemiei cu coronavirus cumulează un miliard şi jumătate de euro. Recent, Ministerul Fondurilor Europene a asigurat 682 de milioane de euro pentru achiziţionarea echipamentelor medicale şi dotărilor sistemului de coordonare a sistemului national de urgenţă, prin finanţarea unui proiect IGSU.
*
Rata şomajului în hotelurile şi restaurantele din ţară a ajuns deja la 60% şi, în curând, va urca la 90%, iar peste 50.000 de angajaţi de pe litoral se află într-o situaţie dramatică, arată într-un comunicat Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), solicitând modificarea stagiului de cotizare d ela 12 la opt luni în acest an, pentru ca angajaţi sezonierii să poată beneficia de ajutorul de şomaj. În această situaţie, numeroşi salariaţi sezonieri vor rămâne în acest an fără niciun venit, salariu sau indemnizaţie de somaj, deoarece societăţile de turism care funcţionează sezonier nu îsi vor mai desfăşura activitatea în condiţii normale, iar salariaţii sezonieri este posibil să nu mai fie angajaţi deloc sau, în cel mai bun caz, doar pentru o perioadă mai scurtă.
*
Concertul de Paşte, pe 12 aprilie, susţinut de tenorul Andrea Bocelli în Piaţa Domului din Milano va fi fără public şi transmis prin streaming. Din cauza stării de urgenţă, credincioşii vor fi nevoiţi să-şi petreacă aceste sărbători în propriile case. Primarul oraşului Milano, Giuseppe Sala, a comunicat zilele trecute pe pagina sa de socializare evenimentul. “Domul va fi gol, dar, prin streaming, vom oferi vocea lui lumii întregii”, a precizat edilul italian. Sala a mai precizat: “Lui Bocelli i-am cerut să cânte muzică sacră, care va fi transmisă prin streaming în toată lumea”
SPORT
Grand Prix-urile Italiei şi Cataloniei la MotoGP au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat, marţi, organizatorii. Marele Premiu al Italiei urma să aibă loc la 31 de mai, iar cel al Cataloniei la 7 iunie. După ce primele curse ale sezonului au fost amânate, Campionatul Mondial de Motociclism ar urma să înceapă cu Grand Prix-ul Germaniei în 21 iunie.
METEO
În judetul Calarasi si regiunea Muntenia, temperatura maxima nu va depăși 18 grd C, minima nopții de 1 grd C și nu sunt șanse de ploaie. Până Vineri, vremea se va încălzi treptat maxima ajungând la temperatura de 24 grd C. Noaptile vor fi racoroase cu minime ușor în creștere de până la 6 grd C. Nu va ploua iar vântul va sufla ușor.