
Ca urmare a informațiilor prezentate în spațiul public cu privire la cazul unei paciente internate în cadrul Spitalului Municipal Oltenița, considerăm necesar să facem următoarele precizări, pentru o corectă informare a opiniei publice.
Pacienta la care se face referire este o persoană nevăzătoare, aflată într-o situație socială dificilă, care a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Oltenița după ce a fost victima unei agresiuni. La prezentare, aceasta prezenta numeroase leziuni traumatice, iar în urma investigațiilor medicale au fost diagnosticate fracturi costale, fractură la nivelul orbitei, precum și multiple echimoze și edeme produse în urma agresiunii.
Încă din momentul internării, pacienta a beneficiat de toate investigațiile și consulturile medicale necesare. Au fost efectuate radiografii, examinare CT și consulturi interdisciplinare de specialitate, inclusiv ORL, Oftalmologie, ATI și Neurochirurgie. Totodată, aceasta a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență „Dr. Bagdasar-Arseni” din București pentru evaluare neurochirurgicală, revenind ulterior în cadrul Spitalului Municipal Oltenița pentru continuarea tratamentului și monitorizarea permanentă a stării sale de sănătate.
Contrar afirmațiilor lansate în spațiul public, măsura contenției nu a reprezentat o sancțiune și nici o formă de tratament în sine, ci o măsură medicală temporară, aplicată exclusiv în interesul pacientei și în conformitate cu protocoalele medicale și prevederile legale în vigoare.
Din cauza traumelor suferite, a faptului că este nevăzătoare și a stării accentuate de teamă și agitație psihomotorie, pacienta era foarte puțin cooperantă. Deși i-a fost administrat tratament pentru calmarea stării de agitație, aceasta continua să încerce să își smulgă branulele și exista un risc real de a cădea din pat sau de a-și provoca alte leziuni.
Agitația psihomotorie reprezintă o stare medicală acută caracterizată prin neliniște severă, impulsivitate și diminuarea autocontrolului, existând inclusiv riscul ca pacientul să își provoace singur vătămări. În astfel de situații, personalul medical are obligația legală și profesională de a preveni orice risc de autoaccidentare și de a asigura desfășurarea actului medical în condiții de siguranță. Tocmai din acest motiv, contenția temporară a fost instituită exclusiv pentru protejarea pacientei și pentru a permite administrarea tratamentului necesar, fiind însoțită permanent de supraveghere medicală.
Este regretabil că imagini surprinse fără prezentarea contextului medical complet sunt utilizate pentru a crea o percepție eronată asupra activității personalului medical și pentru a induce în eroare opinia publică. Prezentarea selectivă a unor secvențe, fără explicațiile medicale și fără întregul context clinic, nu reflectă realitatea actului medical desfășurat în cadrul spitalului.
Medicii și asistenții Spitalului Municipal Oltenița și-au îndeplinit atribuțiile cu profesionalism, respectând toate procedurile medicale, normele legale și obligațiile profesionale, având ca unic obiectiv protejarea sănătății și a vieții pacientei.
Spitalul Municipal Oltenița respinge orice încercare de denigrare bazată pe informații incomplete sau prezentate în afara contextului medical și își reafirmă angajamentul de a acorda fiecărui pacient îngrijiri medicale profesioniste, cu respectarea demnității, drepturilor pacientului și a legislației în vigoare.
Conducerea Spitalului Municipal Oltenița


