Cântăreţii columbieni Shakira şi Carlos Vives au fost acuzaţi de plagiat în cazul hitului „La Bicicleta“, de un cântăreţ şi producător muzical de origine cubaneză.
Shakira a fost prezentă, miercuri, la o audiere care a avut loc la un tribunal din Madrid, Spania, ţară în care locuieşte, potrivit apnews.com. Cântăreaţa în vârstă de 42 de ani nu a comentat acuzaţiile miercuri, la sosirea la tribunal, dar, anterior, atât ea, cât şi Vives au respins afirmaţiile lui Livan Rafael Castellanos potrivit căruia „La Bicicleta“ conţine versuri, ritmuri şi o melodie similare piesei sale din 1997 „Yo te quiero tanto“.
„La Bicicleta“ a fost premiat cu două dintre cele trei trofee majore Grammy Latino la gala din 2016, pentru cel mai bun cântec şi cea mai bună înregistrare.