Prima zi de BiblioVacanță, a X-a ediție, a fost plină de zâmbete, emoții și povești!

Start unei noi ediții Bibliovacanța alături de toate cele trei grupe de copii. Ne-am cunoscut, ne-am împrietenit și am descoperit împreună câte pasiuni și visuri frumoase se ascund în spatele fiecăruia.

Am povestit despre cărțile care ne-au cucerit, despre personajele preferate, despre hobby-urile noastre și despre ceea ce ne place să facem în timpul liber. Fiecare răspuns a fost o invitație la dialog, iar biblioteca s-a umplut de voie bună, curiozitate și entuziasm.

Acesta este doar începutul unei veri în care vom citi, vom crea, vom învăța lucruri noi și, mai ales, vom construi amintiri frumoase împreună.

Mulțumim tuturor copiilor pentru energia și sinceritatea cu care au transformat prima zi într-un început minunat!

Le mulțumim din suflet voluntarilor noștri, care, prin implicare, energie și dăruire, contribuie la transformarea fiecărei zile de BiblioVacanță într-o experiență frumoasă și memorabilă pentru copii.

💙📚 Abia așteptăm aventurile care ne așteaptă în zilele următoare.

🔑Și, pentru că am scris prima filă a unei noi ediții, privim cu drag în urmă, la începuturile Bibliovacanței. Ultimele fotografii sunt din prima ediție, de acum 10 ani, realizate în fața clădirii care urma să devină noul sediu al bibliotecii. Pe atunci, noua bibliotecă era încă un vis pe care îl așteptam cu nerăbdare. Astăzi, privind această imagine, ne bucurăm că povestea începută atunci continuă an de an și generații de copii cresc frumos alături de noi.

🌞📖 Bine ați venit (revenit) la BiblioVacanța, biblioteca nu intră în vacanță!

,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *