Plaja Tineretului din Călărași va fi ecologizată. Vezi în ce zile se va desfășura activitatea

Primăria Municipiului Călăraşi, prin Agenţia Fondului de Mediu, a obţinut finanţarea pentru proiectul „Curăţăm România- Ecologizarea zonei Plaja Tineretului din municipiul Călăraşi”, acordată prin ”Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deşeuri”, scopul fiind finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor vizând ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deşeuri.


Obiectul Programului îl reprezintă susţinerea financiară a activităţilor vizând colectarea deşeurilor, în vederea ecologizării zonelor afectate de poluare.
Astfel, se va ecologiza zona Plaja Tineretului afectată de poluarea cu deşeuri: plastic, metal, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, materiale textile, etc. În vederea desfăşurării acestei activităţi, au fost achiziționate următoarele materiale: mănuși de cauciuc, saci menajeri , soluție dezinfectantă, veste pentru protectie, etc, care vor fi puse la dispozitia voluntarilor.


Activităţile proiectului se vor desfăşura în zona Plaja Tineretului, astfel:
Vineri, 5 mai 2023, începând cu ora 10:00
Sâmbătă, 6 mai 2023, începând cu ora 08:30 minute.

,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *