Mihăiță Beștea, primarul Olteniței: „Vreau să stăm de vorbă despre problemele Olteniței”

Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, îi invită pe locuitorii orașului să participe la audiențele organizate săptămânal la Primărie, pentru a discuta direct problemele comunității, propunerile și situațiile care necesită intervenția administrației locale.

Programul de audiențe a fost stabilit astfel: luni – viceprimarul Ion Pițoi, marți – primarul Mihăiță Beștea, iar miercuri – administratorul public Adrian Pestrițu. Audiențele se desfășoară în intervalul 09:00–11:00.

Înscrierea se poate face online, pe site-ul Primăriei Municipiului Oltenița, telefonic, la 0745 764 437, sau direct la sediul Primăriei, cu sprijinul polițistului local de serviciu.

Joia, administrația iese în teren

Primarul Mihăiță Beștea anunță că ziua de joi va fi rezervată audiențelor și activității în teren. Scopul este ca problemele semnalate de cetățeni să poată fi analizate chiar la fața locului, iar lucrările aflate în desfășurare să fie urmărite direct.

„Mi-am propus ca fiecare zi de joi să fie dedicată exclusiv activității pe teren, pentru a vedea direct situațiile semnalate, pentru a discuta cu oamenii la fața locului și pentru a urmări îndeaproape lucrările și problemele din oraș.”

Edilul îi încurajează pe oltenițeni să folosească programul de audiențe și să aducă în atenția administrației atât problemele cu care se confruntă, cât și propunerile pe care le au pentru oraș.

„Dacă aveți o problemă, o propunere sau un lucru important de spus, vă îndemn să vă programați în audiență. Este important să discutăm direct, să cunosc situațiile cu care vă confruntați și să găsim soluțiile potrivite pentru Oltenița.”

Program audiențe: luni–miercuri, 09:00–11:00
Joi: activitate și audiențe în teren
Programări: online, telefonic – 0745 764 437 – sau direct la sediul Primăriei.

, ,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *