Julio Iglesias, 76 de ani, a fost surprins în timp ce era dus la plajă de două tinere în Punta Cana, Republica Dominicană. Cântăreţul spaniol a închiriat o plajă întreagă pentru a se asigura că nu intră în contact cu nimeni şi nu se îmbolnăveşte de COVID-19. El îşi împarte timpul între Miami, SUA şi vila lui din Punta Cana.
Julio Iglesias, a fost surprins zilele trecute relaxându-se pe o plajă din Punta Cana, Republica Dominicană, unde deţine o vilă personală şi o staţiune turistică. Starul care împlineşte 77 de ani la 23 septembrie a ieşit la plajă şi a avut nevoie de ajutorul a două tinere îmbrăcate în costum de baie pentru a se deplasa pe nisip.
Plaja unde s-a bronzat a fost pustie pentru că artistul se teme să nu se îmbolnăvească de COVID-19, care a făcut 785.000 de victime la nivel mondial, iar în Republica Dominicană a îmbolnăvit 87.123 de oameni şi a ucis 1.490 de persoane.
Julio Iglesias e artistul spaniol care a vândut cele mai multe albume din istorie are o avere de peste 600 de milioane de dolari şi este co-proprietar al aeroportului internaţional Punta Cana, din Republica Dominicană.