Trofeul ediţiei aniversare a Festivalului Cerbul de Aur 2018 a fost cîştigat de Inis Neziri din Albania. Tînăra albaneză în vîrstă de 17 ani este marea cîştigătoare a ediţiei aniversare şi a premiului de 25.000 de euro. Artista a interpretat, în concurs, piesele „Dau viața mea pentru o iubire” și „Piedestal”.
„Vreau să mulțumesc Televiziunii Române pentru ocazia de a participa la festival, ca reprezentant al țării mele. Victoria din această seară, în fața unor concurenți atît de buni, este o experiență incredibilă. A fost o competiție extraordinară, un moment de răscruce în cariera mea. Dedic această victorie familiei și echipei mele”, a declarat artista albaneză.
Laureaţii Festivalului Cerbul de Aur:
Premiul I – Olivier Kaye, Belgia
Premiul II – Antonia Gigovska, FYR Macedonia
Premiul III – Kelly Joyce, Franța
Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune – Lidia Isac, Republica Moldova
Premiul Municipiului Brașov – Ryan O’Shaughnessy, Irlanda
Premiul Județului Brașov – Damiano Borgi, Italia
Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese românești – Raluca Blejușcă, România
Premiul Presei Festivalului – Ovidiu Anton, România
Premiul Publicului – Olivier Kaye, Belgia
La ediţia din acest an, juriul a fost format din Edvin Marton din Ungaria, Gigliola Cinquetti, Kristina Cepraga Goodwin şi Luminiţa Dobrescu,din Italia, Eleni Foureira din Grecia, Arsenie Toderaş din Republica Moldova şi Mădălin Voicu, din Ministerul Culturii România.