
Piațeta Perla din Mamaia va fi, timp de trei seri, gazda unei sărbători dedicate folclorului românesc. Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” va reuni artiști consacrați, noi talente, ansambluri folclorice și interpreți care reflectă diversitatea și autenticitatea tradițiilor românești.
Sub egida Consiliului Județean Constanța, prin intermediul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, festivalul promite trei seri de spectacole în care cântecul, dansul și costumul popular se împletesc pentru a celebra patrimoniul cultural românesc. Pe scenă se vor afla nume îndrăgite, dar și artiști aflați la început de carieră, într-un program care va evidenția generații, stiluri și zone folclorice diferite.
Un aspect esențial al festivalului este acompaniamentul live oferit de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul”, care va susține interpretările pe parcursul celor trei seri sub conducerea dirijorului Cezar Cazanoi. Prezentarea spectacolelor va fi realizată de Iuliana Tudor, cu Ionuț Dulgheriu ca și co-prezentator.
26 august – SEARA 1
Pentru prima seară, scena va fi animată de o nouă generație de interpreți, alături de nume de referință din folclorul românesc, precum Ovidiu Barteș, Zorina Bălan, Olguța Berbec, Remus Novac, Angelica Flutur și alții. Aceasta va fi o seară dedicată talentului și autenticității, unde vocile care promovează cântecul popular românesc vor străluci.
27 august – SEARA 2
Cea de-a doua seară, sub motto-ul „Tradiția ne unește!”, va celebra puterea tradiției de a aduna oamenii. Publicul se va bucura de spectacole susținute de artiști consacrați, precum Paul Surugiu FUEGO, Andreea Voica, Niculina Stoican și alții, care au lăsat o amprentă în memoria afectivă a mai multor generații.
28 august – SEARA 3
Ultima seară va pune accent pe performanța artistică și diversitatea folclorului, reunind interpreți și ansambluri de renume. Un moment remarcabil va fi reprezentat de Alice Ghile, câștigătoarea Trofeului ediției anterioare, care se va întoarce pe scena festivalului. De asemenea, Ansamblul „Brâulețul” va avea un rol central, alături de solistele Aneta Stan și Elena Plătică, precum și de alte ansambluri de prestigiu.
Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” oferă o oportunitate de a ne reconecta cu valorile fundamentale ale culturii românești, prin cântec, dans, port popular și povești transmise din generație în generație. Timp de trei seri, Mamaia va deveni locul în care România își va celebra identitatea culturală, într-un spectacol dedicat tuturor vârstele.
Informații despre bilete
Biletele pentru festival pot fi achiziționate de la casieria mobilă din Piațeta Perla, începând cu 14 august, de luni până duminică, între orele 15:00 și 20:00. De asemenea, acestea pot fi cumpărate de la casieria Centrului „Jean Constantin” în următoarele intervale:
- Luni-Miercuri: 09:00-15:00
- Joi-Vineri: 09:00-19:00
- Sâmbătă-Duminică: 10:00-19:00
Biletele sunt disponibile și online.
