Contract de finanțare pentru reducerea emisiilor de CO2 în zona urbană în zona de vest (SIDERCA) a Municipiului Călăraşi”

Primăria Municipiului Călărași a semnat un nou contract de finanțare europeană, în cadrul Axei 4-”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a Programului Operațional Regional 2014-2020. Este vorba de o valoare a proiectului de 3.631.539,02 lei (aprox. 748.000 Euro), 98% din aceasta fiind finanțare europeană nerambursabilă.

Proiectul”Reducerea emisiilor de CO2 în zona urbană prin construirea unui terminal intermodal de transport în zona de vest (SIDERCA) a  Municipiului Călăraşi”are ca scop îmbunătățirea transportului local.

Astfel, se vor realiza:

-Construirea unei clădiri administrative, cu o suprafață de 277,5 mp, care să adăpostească pricipalele funcțiuni necesare funcționării unui terminal intermodal

-Construirea a patru peroane

-Amenajarea unei parcări supraterane pentru 37 de autoturisme, 4 locuri autocare și un rastel pentru biciclete

-Amenajarea unui spațiu liber adiacent spațiului de parcare, cu zone verzi, alei, mobilier urban

-Montarea unui sistem IT de control acces proiectat și optimizat special pentru monitorizarea intrărilor și ieșirilor autoturismelor și care să asigure transferul între auto privat și transportul public local, biciclete, mers pe jos.

Perioada de implementare a proiectului este de 28 de luni, iar acesta vine în completarea proiectului cu finanțare europeană de aproximativ 11 milioane de euro, ce vizează modernizarea străzilor București și Prel. București și care include realizarea unei sens giratoriu la ieșirea din oraș, în proximitatea viitorului terminal intermodal de la Siderca.

, ,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *