
Portul Turistic Călărași a găzduit o nouă ediție a Concursului de Tradiție Culinară Pescărească, eveniment care a adus împreună gastronomia specifică zonei Dunării, muzica și tradițiile populare.
În competiția culinară s-au înscris șapte participanți, care și-au demonstrat priceperea în prepararea ciorbei de pește. La finalul jurizării, podiumul a fost ocupat de:
🥇 Locul I – Prăjituri și Torturi
🥈 Locul II – Cei Trei Ceaunari
🥉 Locul III – Gastronomic Economic
Evenimentul nu s-a limitat însă la concursul gastronomic. Pe scena amenajată în Portul Turistic au evoluat ansambluri folclorice și muzicieni din județul Călărași, într-un program dedicat tradițiilor locale.
Muzica, dansurile populare și preparatele pescărești au transformat zona portului într-un punct de întâlnire pentru călărășenii veniți să petreacă o seară pe malul Dunării.
Organizatorii au mulțumit participanților și publicului pentru contribuția la reușita ediției și au anunțat că seria manifestărilor va continua cu noi evenimente și surprize.
La final, aceștia au lansat și o invitație către public: călărășenii sunt încurajați să propună artiștii pe care și-ar dori să-i vadă la viitoarele spectacole organizate în Călărași.
Stil FM PRO – 105,5 FM Călărași | 88,2 FM Oltenița
Știri locale. Oameni. Comunitate. 📻

