
În Borcea, vineri, 21 februarie, s-a inaugurat rețeaua de alimentare cu gaze naturale. Borcea este prima comună beneficiară a programului național de investiții Anghel Saligny, care a implementat si finalizat de la zero infrastructura de distribuție a gazelor naturale, inclusiv cu stație SRMP, de la înalta presiune la joasă presiune, cu o rețea de distributie ce va acoperi întreaga comună, făcând posibilă racordarea tuturor locuințelor din satele Pietroiu și Borcea.
Prima centrală pe gaze a fost pornită la Liceul Tehnologic nr 1 din comună apoi la un utilizator casnic din comună. Astfel s-a marcat finalizarea lucrărilor la rețeaua de alimentare cu gaz natural din zonă. Urmează ca viitorii consumatori casnici să înceapă procedurile pentru a putea fi racordați la sistemul de gaze naturale.

Cu această ocazie, primarul Aniel Theodor Nedelcu Pațurcă a declarat:
“Mulțumesc celor care ne-au susținut și care au înțeles cât este de importantă această investiție pentru comunitatea noastră! Consider că este un succes al administrației locale, iar viața locuitorilor se va îmbunătăți semnificativ! Fiecare potențial beneficiar va avea o solutie tehnică personalizată în funcție de caracteristicile proprietății. Noi ne dorim să facilităm branșamentele și să accelerăm procesul de racordare a gospodăriilor la această rețea de gaze. Prin urmare, pe site-ul primariei vom publica toate informațiile necesare pentru elaborarea dosarelor, precum și date de contact ale celor care se ocupă de centralizarea documentelor necesare pentru încheierea unui contract cu furnizorii de gaze. Pentru mine, întotdeauna Borcea pe primul loc! Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!”
