Biblioteca Județeană Călărași: Încep înscrierile pentru cursurile de alfabetizare digitală

Biblioteca Județeană Călărași dă startul unor noi serii de cursuri de alfabetizare digitală, atât pentru copii, cât și pentru seniori.

Într-o societate informațională în plină expansiune, Mediateca Millenium vine în întâmpinarea nevoilor comunității călărășene, prin cursurile de inițiere în utilizarea calculatorului și familiarizare cu programe care le vor ușura experiența de învățare și o vor face mai captivantă.

În cadrul cursurilor, participanții vor dobândi noțiuni fundamentale de utilizare a calculatorului, navigare pe internet, folosirea poștei electronice, consultarea legislației în baza de date Lex Expert, precum și abilitatea de a interacționa pe rețele de socializare, motoare de căutare, Word, PowerPoint ș.a.

Durată curs: 3 zile (orele se stabilesc ulterior)

Doritorii se pot înscrie la sediul BJCL sau telefonic la numărul 0242316757, până pe 15 februarie, urmând ca aceștia să fie contactați pentru stabilirea detaliilor.

,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *