Benefeciarii cantinei de Ajutor Social a Direcției de Asistență Socială Călărași

Cantina de Ajutor Social a Direcției de Asistență Socială, din cadrul Primăriei Municipiului Călărași, asigură, la acest moment, masa caldă și hrana rece pentru un număr de 92 de beneficiari, din care: 63 de minori, 4 pensionari, 6 persoane care au împlinit vârsta de pensionare și sunt lipsite de venituri, 8 persoane încadrate în grad de handicap, 2 persoane invalide sau bolnave cronic, o persoană care temporar nu realizează venituri și care beneficiază de servirea mesei la cantină pe o perioadă de 90 de zile pe an, 6 persoane care beneficiază de ajutor social și alte 2 persoane care beneficiază, în regim de urgență, de hrană pentru cel mult șapte zile.


Cantina pregătește masa caldă, de luni până vineri, în intervalul orar 07:30-11:30 și distribuie două mese de persoană, în aceeași perioadă, adică prânzul și cina, între orele 11:30 și 13:30. Vineri se distribuie asistaților social hrana rece pentru zilele de sâmbătă și duminica.


Înscrierea se face în baza unei cereri scrise de către solicitant, care trebuie înregistrată la sediul Direcției de Asistență Socială, la care se atașează actele doveditoare privind membrii și veniturile familiei și orice alt act necesar, urmând apoi ancheta socială la domiciliu.

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *