Invitaţii la petrecerea de 33 de ani a lui Drake au rămas cu gura căscată când au văzut-o pe Adele. Cântăreaţa de 31 de ani a slăbit 19 kilograme, după ce s-a apucat de Pilates şi a renunţat de tot la zahăr. Chiar Adele a glumit, recent, pe pagina sa de Instagram că „obişnuiam să plâng, acum transpir“.
Adele s-a apucat de noul regim de viaţă în iunie, când a început să facă pilates alături de sotia lui Robbie Williams, Ayda Fileld. „Îi place la nebunie noua rutină. E un bonus că a slăbit. Prietenii ei se bucură că are un tonus bun şi îşi trăieşte viaţa din plin“, au declarat surse din preajma cântăreţei, conform dailymail.co.uk.
Adele are un program de fitness intens şi bea ceai verde, pudră de cacao şi turmenic, care de asemenea ajută la inhibarea senzaţiei de foame. Cu un an mai devreme, Adele a povestit că a renunţat la ceaiul negru, din care bea 10 căni pe zi, toate cu zahăr. Pe atunci mai spunea că nu ar renunţa de tot la alimentul dulce, dar iată că acum l-a eliminat de tot din viaţa ei.