Foaierul Direcției pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița a găzduit vineri, 23 octombrie 2026, un eveniment cultural dedicat lansării a două volume semnate de Edward Anagnoste, specialist în administrație publică și președinte de onoare al Colegiului Consilierilor Juridici Cluj. Revenirea…
Etichetă: Oltenita
Festivalul Dovleacului, la Clubul Copiilor Nr. 1 Oltenița. Ateliere creative, expoziții și activități pentru cei mici
Clubul Copiilor Nr. 1 Oltenița organizează vineri, 23 octombrie 2026, începând cu ora 14:00, Festivalul Dovleacului, un eveniment dedicat creativității, talentului și bucuriei copilăriei. Activitățile se vor desfășura în curtea instituției și îi vor reuni pe copiii înscriși la cercurile…
Delegație a Comisiei Europene în vizită la Oltenița. Investițiile în educație și sănătate, în centrul atenției
. Municipiul Oltenița a primit, joi, 8 octombrie 2026, vizita unei delegații a Comisiei Europene și a Autorității de Certificare și Plată, în cadrul unei acțiuni organizate de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia. Vizita a avut ca obiectiv prezentarea…
„Aici și Acum”, la Stil FM PRO: investițiile din Călărași și Oltenița, administrația locală, cultura și sportul, în dezbaterea ediției din 8 octombrie
Joi, 8 octombrie 2026, emisiunea „Aici și Acum”, realizată de Florin Driga și Cătălin Nițu la Stil FM PRO, a adus în atenția ascultătorilor principalele evenimente ale săptămânii din județul Călărași. De la investițiile în infrastructură și modernizarea transportului public,…
Via Danubiana ajunge la Oltenița și Chirnogi: o zi dedicată biodiversității, tradițiilor și poveștilor de pe malul Dunării
Asociația MaiMultVerde organizează marți, 20 octombrie 2026, un eveniment special în județul Călărași, dedicat descoperirii biodiversității, patrimoniului cultural și comunităților de pe malul Dunării. Programul include o incursiune în natură, inaugurarea unei noi borne Via Danubiana la Chirnogi și vizitarea…
„Nunta de Aur” la Oltenița: 64 de cupluri sărbătorite pentru 50 de ani de căsnicie
Un moment dedicat familiei și respectului între generații are loc joi, 1 octombrie 2026, la Oltenița. 64 de cupluri care au împlinit o jumătate de secol de căsnicie vor fi aniversate în cadrul ceremoniei „Nunta de Aur”, organizată de Primăria…
Oltenița: încep lucrările de modernizare pe Strada Cornișei
Vești bune pentru locuitorii de pe Strada Cornișei din municipiul Oltenița. Primarul Mihăiță Beștea a semnat procesul-verbal de predare-primire a amplasamentului și ordinul de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Modernizare Strada Cornișei în municipiul Oltenița”. Prin semnarea documentelor, proiectul intră…
Contracte semnate pentru fonduri nerambursabile la Oltenița
Cinci clădiri de învățământ din Oltenița vor beneficia de investiții pentru eficiență energetică, iar un al șaselea proiect va aduce intervenții de regenerare urbană în municipiu. Toate acestea devin posibile prin șase contracte de finanțare din fonduri nerambursabile, în valoare…
Oltenița intră pe harta curselor naționale cu Danube Trail 23K primul trail running pe digul Dunării
Pe 26 septembrie 2026, Oltenița găzduiește prima ediție Danube Trail 23K: o cursă de 23 de kilometri pe digul Dunării, la confluența cu Argeșul, completată de un festival comunitar cu producători locali, activități pentru copii și muzică. OLTENIȚA, iunie 2026…
La Oltenița a avut loc cea de-a V-a ediție a proiectului „Fii Moș Nicolae pentru o zi”
Primarul Mihai Beștea, președintele Organizației PSD Oltenița, a continuat tradiția de a oferi copiilor daruri și momente de bucurie, un proiect început încă din perioada în care făcea parte din echipa Consiliului Județean. Au fost prezenți președintele PSD Călărași, Vasile…











