Cazinoul din Constanța își consolidează prezența pe scena culturală europeană. Proiectul muzeal amenajat în celebra clădire Art Nouveau s-a numărat printre cei cinci finaliști ai DASA Award 2026, una dintre distincțiile acordate în cadrul European Museum Academy Awards. Finala a…
Media
CNA ia măsuri împotriva conținutului ilegal de pe Facebook, TikTok, YouTube și Instagram
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, în ședința publică din 30 septembrie 2026, să dispună măsuri în cazul mai multor materiale publicate pe principalele platforme online, după ce monitorizările și sesizările analizate au indicat încălcări ale legislației audiovizuale. În…
„Simfonie de toamnă” în Piața Ovidiu. Concert de muzică clasică în aer liber, la Constanța
Piața Ovidiu din Constanța se transformă, sâmbătă, 3 octombrie, într-o scenă în aer liber pentru o seară dedicată muzicii clasice. De la ora 19:00, publicul este invitat la evenimentul „Simfonie de toamnă”, organizat de Primăria Municipiului Constanța. Într-unul dintre cele…
„My Fair Lady” revine pe scena constănțeană. Musicalul va fi prezentat pe 11 octombrie
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța aduce în fața publicului, în stagiunea 2026–2027, unul dintre cele mai cunoscute musicaluri din lume: „My Fair Lady”, de Frederick Loewe, pe libretul lui Alan Jay Lerner. Spectacolul este programat duminică,…
Japonia aduce la viață „Frumoasa și Bestia”! Spectacolul de la Tokyo Disneyland pare desprins din film
Povestea „Frumoasa și Bestia” pare să fi trecut din lumea animației direct în realitate. Imagini spectaculoase filmate la Tokyo Disneyland au atras atenția pe rețelele sociale, prezentând una dintre cele mai impresionante atracții Disney dedicate celebrului film. Castelul Bestiei, personajele,…
Tears for Fears pregătește revenirea pe scenă în 2027. Roland Orzabal anunță concerte și muzică nouă
Vești excelente pentru fanii Tears for Fears. Roland Orzabal a confirmat că formația intenționează să revină pe scenă în vara anului 2027, cu spectacole programate pentru lunile iunie, iulie și august. Mai mult, activitatea creativă a trupei continuă. Orzabal a…
Eagle Media Broadcasting SRL, Locul 1 în Top Afaceri România 2026 pentru activitatea de radiodifuziune în județul Călărași
Eagle Media Broadcasting SRL a primit diploma pentru Locul 1 în Top Afaceri România 2026, în clasamentul realizat pentru județul Călărași, domeniul 6010 – activități de radiodifuziune și activități de distribuție de programe audio. Distincția este acordată pe baza rezultatelor…
Din Septembrie până în Decembrie participă la Marele concurs Stil FM PRO! Câștigă voucherul cu 10 l de combustibil pentru mașina ta
Lipește-ți autocolantul pe masină cât mai vizibil, (procură-l de la noi, rețeaua ICOM OIL sau de la partenerii care au atașat la intrare autocolantul) trimite-l pe whatsapp la numărul 0722 960 908 cu text ”Concurs Stil FM cu nume si…
Amara Film Festival debutează în septembrie: trei zile de film, jocuri și dialog în comunitate
În perioada 25–27 septembrie 2026, stațiunea Amara, din județul Ialomița, găzduiește prima ediție a Amara Film Festival, un eveniment cultural independent dedicat filmului. Timp de trei zile, publicul este invitat la proiecții, întâlniri și discuții, activități pentru copii și adulți,…
Festivalul „Dan Moisescu”, la ediția a XXX-a. Două seri dedicate cântecului popular românesc, la Constanța
. Festivalul-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu” sărbătorește în acest an 30 de ani de existență. Ediția jubiliară va avea loc în zilele de 7 și 8 octombrie 2026, de la ora 18:00, la Centrul Multifuncțional…











