Între 21 și 24 mai 2026, Constanța va fi din nou locul de desfășurare al unei grandioase sărbători dedicate orașului, locuitorilor săi și spiritului dobrogean. Primăria Constanța invită toți cetățenii să experimenteze atmosfera vibrantă a unui oraș plin de viață,…
Generale
Ziua de 9 mai, triplă semnificaţie
Ziua Europei – istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state, propunerea fiind considerată…
Urare de Sfânta Înviere a deputatului PSD, Ion Samoilă
În această noapte sfântă de Înviere, când lumina biruie întunericul, vreau să vă transmit tuturor gânduri sincere de pace și credință! Să primiți Lumina Sfântă cu inimile deschise, să vă iertați unii pe alții și să regăsiți puterea de a…
Sistemul Entry/Exit (EES) a devenit oficial operațional în toată Uniunea Europeană
Un nou sistem digital transformă modul în care sunt controlate frontierele externe ale Uniunii Europene. Intrările şi ieşirile cetăţenilor non-UE sunt înregistrate electronic, inclusiv prin date biometrice. Măsura promite controale mai rapide şi o securitate sporită. Începând cu 10 aprilie,…
Instituția Prefectului Călărași: Anunț public
Instituţia Prefectului – Judeţul Călăraşi, prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, colectează anual o cantitate de aproximativ 5000 kg deşeuri de aluminiu, rezultate din activitatea de confecționare, retragere de la populație și abandonare a…
Guvernul declară situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere: Adaosul comercial la motorină și benzină va fi limitat
Guvernul va adopta marți, 24 martie 2026, o ordonanță de urgență prin care va fi instituită situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, se arată într-un comunicat de presă al executivului. Pe timpul perioadei de criză adaosul…
Dacă „Atunci când voi fi mare” este chiar acum?
Elevii de liceu din Călărași au ocazia să descopere ce drum li se potrivește cu adevărat prin Ora de Carieră, cel mai mare program gratuit de orientare în carieră, organizat cu sprijinul SIAD România.În perioada 14–16 martie, participanții vor lua…
1 Martie – Tradiții și legende care marchează prima zi de primăvară
Ziua de 1 martie marchează, calendaristic, începutul primăverii, iar Mărțișorul este simbolul acetui anotimp și al renașterii naturii. Ziua de 1 martie, ca toată luna, de altfel, este bogată în tradiții care se respectă an de an. Tradiția și legenda…
Guiness de încredere Mihai Badea și echipa sa se pregătesc pentru acțiunea caritabilă a anului la Călărași
În parteneriat cu Consiliul Județean Călărași În Anul Nadia – Anul Incredibilului și al perfecțiunii – la Călărași echipa condusă de Mihai Badea, înotător de cursă lungă în ape deschise, își propune un Record Guiness de încredere, în favoarea Fundației…
Știrile zilei la Stil FM – 29.01.2026 – Meteo
* Azi, consilierii județeni s-au reunit în ședință ordinară cu caracter festiv, un moment special dedicat recunoașterii valorilor care au contribuit, prin activitatea lor, la dezvoltarea și prestigiul județului Călărași.În cadrul acestei ședințe, au fost decernate titlurile de „Cetățean de…











