Created by potrace 1.14, written by Peter Selinger 2001-2017

Rapperul Drake a împărţit 1 milion de dolari într-un cartier sărac (video) |

  • Rapperul Drake a împărţit 1 milion de dolari într-un cartier sărac

    Rapperul canadian Drake, una dintre cele mai bogate celebrităţi din lume, a împărţit suma de 1 milion de dolari prevăzută pentru producerea celui mai recent videoclip al său, „God’s Plan“, locuitorilor unui cartier sărac din Miami, potrivit public.fr.
    Acesta nu este singurul gest generos recent al cântăreţului originar din Toronto, care i-a mai oferit o sumă mare de bani unei tinere pentru a-şi plăti studiile şi a achitat mai multe facturi ale unor clienţi dintr-un magazin.

    Momentul în care Drake a împărţit banii în cartierul sărac din Miami a fost surprins în videoclip, oamenii, foarte emoţionaţi, având ochii în lacrimi.

    „Bugetul acestui videoclip a fost de 996.631,90 de dolari şi am donat tot“, se arată într-un anunţ publicat în prezentarea clipului muzical. „Nu spuneţi casei de discuri“, se încheie anunţul.

    Clipul „God’s Plan“ a devenit viral, cu zece milioane de vizualizări acumulate la o zi de la lansarea online. Drake, care a mai făcut publice, pe platforma online Instagram, cîteva momente din timpul filmărilor pentru acest videoclip, a menţionat că gesturile generoase din timpul producţiei sînt „cel mai important lucru din cariera sa“.

    Anul trecut, Drake a ocupat poziţia a patra în topul celor mai bogate vedete realizat de Forbes, cu venituri de 94 de milioane de dolari înregistrate în perioada iunie 2016 – iunie 2017.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *