George Clooney le-a dăruit unor prieteni câte un milion de dolari |

George Clooney le-a dăruit unor prieteni câte un milion de dolari

George Clooney a oferit câte un milion de dolari unor prieteni care l-au ajutat la începutul carierei sale, scrie BBC. Este vorba de 14 dintre cei mai buni prieteni ai săi, care au i-au fost alături actorului, înainte să devină celebru.

Rande Gerber, care este un apropiat al actorului de mulţi ani, şi soţul lui Cindy Crawford, a spus că gestul surpriză al lui Clooney a avut loc în 2013. „Sîntem un grup de tipi pe care l-am denumit «Băieţii». George m-a sunat pe mine şi pe restul «băieţilor» şi ne-a spus: treceţi data de 27 septembrie 2013 în calendar. Toată lumea vine la mine acasă pentru cină“, a povestit Rande. Cînd grupul a ajuns la casa actorului, fiecare a găsit o valiză pe locul lui de la masă. George a început spunînd: „Ascultaţi, vreau să ştiţi cît de mult aţi însemnat pentru mine şi cît contaţi în viaţa mea. Cînd am venit în Los Angeles am dormit pe canapelele voastre. Sînt foarte bucuros că vă am în viaţa mea şi nu aş fi ajuns unde sînt fără voi toţi“. Cînd au deschis valizele, spune Rande, fiecare a găsit un milion de dolari în bancnote de 20 de dolari. Potrivit lui Rande, pe lîngă banii oferiţi, Clooney le-a plătit şi taxele pentru anul acela.

, , ,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *