„Cerbul de Aur“ 2018: Noi artiști aflați pentru prima dată pe scena festivalului

Delia, Andra, Horia Brenciu, Loredana şi Carla’s Dreams se numără printre cântăreţii care vor susţine recitaluri la „Cerbul de Aur“ 2018, ce va avea loc între 29 august şi 2 septembrie, potrivit unui anunţ făcut de Televiziunea Română. Alţi artişti care vor urca pe scena din Piaţa Sfatului sînt formaţia The Motans, saxofonistul Flavius Teodosiu şi trupa The Humans, grup care a reprezentat anul acesta România la Eurovision.

Dintre cei anunţaţi, Delia, The Motans, Carla’s Dreams, The Humans şi Flavius Teodosiu se vor afla pentru prima dată pe scena festivalului. TVR a transmis că va invita, pentru cea de-a 18-a ediţie a festivalului, şi artişti din străinătate, iar numele lor vor fi dezvăluite în curînd. Un număr de 111 solişti din 22 de ţări, precum Italia, Suedia, Marea Britanie, San Marino, China, Kazahstan, Israel, Turcia, Germania, Franţa, Malta şi Moldova, s-au înscris la concursul internaţional de interpretare, a mai informat televiziunea publică. În perioada 12-18 iulie, juriul selecţiei va alege 15 artişti care vor concura pentru premiile în valoare totală de 65.000 de euro.

În an aniversar, dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o gală aniversară, două zile de concurs, o gală a festivalului şi evenimente adiacente. Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.
Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur“ a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009.

De-a lungul anilor, la festival au participat, între alţii, Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink şi Sheryl Crow.

, , ,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *