Andre Rieu scapă de amenda de 100.000 de euro |

Andre Rieu scapă de amenda de 100.000 de euro

Andre Rieu a scăpat de amenda de peste 100.000 de euro impusă de autorităţile olandeze după ce un grup de copii din România a cîntat alături de el pe scenă după ora 23:00, limita legală stabilită în astfel de cazuri.

„Tribunalul a estimat că amenda nu era suficient fondată“, a declarat tribunalul din Limburg, Olanda, într-un comunicat, în care se arată că este „prea subţire“ dovada că Andre Rieu era angajatorul copiilor în momentul faptelor, relatează AFP.

André Rieu a fost amendat cu 116.000 de euro, după ce, în anul 2015, a încălcat o lege care prevede care prevede că minorii nu pot să apară pe scenă, după ora 23:00. Potrivit avocatului lui André Rieu, sancţiunea iniţială era de 236.000, dar autorităţile au decis să o reducă. Cu toate acestea, avocatul consideră sancţiunea „absurd de mare şi disproporţionată“, potrivit publicaţiei The Strad.

Sancţiunea autorităţilor olandeze vine după ce, în mai multe concerte, André Rieu le-ar fi permis unor dansatori şi muzicieni minori din România să urce pe scenă, după ora 23.00. Ei îl acompaniau pe naistul Gheorghe Zamfir, cu care André Rieu avea un moment artistic.

, ,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *