A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții “Construire bazin de înot didactic în municipiul Călărași”

Vasile Iliuță – Președinte Consiliul Județean Călărași

Consiliul Județean Călărași, prin vocea președintelui Vasile Iliuță, salută reușita echipei administrative a municipiului Călărași care în data de 21 iulie 2017 a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții “Construire bazin de înot didactic în municipiul Călărași, bulevardul Republicii, nr. 2C, județul Călărași”.

“Investițiile în sănătate, educație și sport rămân o prioritate a județului Călărași, iar acest nou pas nu face decât să bucure copiii și tinerii care vor putea desfășura activități de învățare a înotului  într-un spațiu modern, permițând totodată dezvoltarea unor performanțe în acest domeniu”, spune Vasile Iliuță care mai declară că micile divergențe între cele două enități nu pot fi decât constructive. “Am încredere că primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin,  știe cu exactitate care sunt nevoile călărășenilor și că proiectele pe care le are incluse pe lista de investiții vor avea finalitatea dorită. Felicit echipa municipiului și am convingerea că împreună putem așeza municipiul, dar și județul Călărași pe circuitul zonelor de interes national.”

, , ,

Navigare în articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *